Acord Brexit. Boris Johnson, acuzat de periclitarea industriei britanice a pescuitului pentru acordul cu UE

Asociaţiile pescarilor din Marea Britanie au exprimat nemulţumire în legătură cu rezultatul negocierilor pe care Guvernul Boris Johnson le-a purtat cu Uniunea Europeană pentru obţinerea Acordului post-Brexit.

 

“Este o stare de frustrare şi de furie din cauza concesiilor semnificative” oferite de Guvernul de la Londra Bruxellesului, afirmă Barrie Deas, directorul Federaţiei Naţionale a Organizaţiilor Pescarilor din Marea Britanie, citat de cotidianul The Independent.

 

“Industria de profil va fi puternic dezamăgită că nu va exista o separare clară de UE. Va fi o foarte mare frustrare”, subliniază Barrie Deas, conform agenţiei Reuters.

 

În virtutea proiectului Acordului post-Brexit, va fi o perioadă de tranziţie de cinci ani în industria pescuitului, după care cotele UE în apele britanice vor fi reduse cu 25%, deşi Londra ceruse iniţial o reducere cu 60%. În plus, ambarcaţiunile europene de pescuit vor putea ajunge la şase mile nautice (11 kilometri) de coastele britanice, deşi pescarii din Marea Britanie voiau stabilirea limitei la 12 mile nautice (22 de kilometri).

 

Cotele de pescuit au fost unul dintre subiectele centrale de dispută în negocierile dintre Marea Britanie şi UE privind relaţiile post-Brexit. Susţinătorii Brexit argumentează că pescuitul în apele teritoriale reprezintă simbolul suveranităţii Marii Britanii. Marea Britanie şi Comisia Europeană au ajuns joi la un proiect de Acord privind relaţiile post-Brexit. Pentru a intra în vigoare, Acordul trebuie ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul britanic şi de parlamentele celor 27 de state membre UE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].