FRF: S-a constituit Grupul Euro COVID, care va căuta soluţia deschiderii tribunelor Arenei Naţionale

Şedinţa de constituire a Grupului Euro Covid-19 a avut loc la sediul FRF în prezenţa reprezentanţilor ministerelor Sănătăţii, Tineretului şi Sportului, Afacerilor Interne, DSU, Primăriei Capitalei, Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, FRF şi LOS Bucureşti.

Coordonatorul grupului este Răzvan Mitroi, manager din partea FRF, care a anunţat obiectivul urmărit: identificarea unei soluţii viabile de a permite accesul în tribunele Arenei Naţionale în totală siguranţă pentru publicul iubitor de fotbal.

Conform acestuia, Grupul a răspuns unui set de chestionare de analiză a riscului, concepute de UEFA împreună cu OMS.

„După completarea celor peste 100 de rubrici a rezultat că riscul răspândirii pandemiei prin deschiderea tribunelor Arenei Naţionale este VERY LOW (foarte scăzut). Evident, acest fapt este valabil în condiţiile implementării unui plan amplu de măsuri anti-COVID, pe care LOS Bucureşti şi-l va asuma împreună cu Primăria Capitalei şi UEFA”, se mai arată în comunicat.

Pentru următoarea întâlnire de lucru se vor identifica actele normative, procedurile, planurile, metodologiile care trebuie adaptate sau iniţiate astfel încât să poată fi permis accesul în tribunele Arenei Naţionale.

„În paralel se va lucra la Conceptul Medical de diminuare a răspândirii pandemiei de COVID-19, care să convingă autorităţile de riscul scăzut de îmbolnăvire la stadion. După cum a anunţat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, Bucureştiul îşi propune să acceseze scenariile de ocupare a tribunelor în proporţie de 30-50% la meciurile EURO 2020”, a mai anunţat FRF.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].