Angel Di Maria şi-a prelungit contractul cu PSG până în 2022

Din august 2015 şi până azi, argentinianul în vârstă de 33 de ani a avut 248 de apariţii pentru roş-albaştrii, marcând 87 de goluri, fiind autor a 99 de pase decisive şi jucând un rol cheie în succesul clubului din ultimele sezoane.

Argentinianul, jucător de picior stâng, a obţinut până acum 16 trofee alături de clubul parizian: patru titluri de Ligue 1 (2016, 2018, 2019 şi 2020), patru Cupe ale Ligii (2016, 2017, 2018 şi 2020), patru Cupe ale Franţei (2016, 2017, 2018 şi 2020) şi de patru ori Trophées des Champions (2016, 2018, 2019 şi 2020).

Mijlocaşul are a doua cea mai bună performanţă din istoria PSG din punct de vedere al paselor decisive, fiind coautorul a 99 de goluri ale coechipierilor săi, după bosniacul Safet Susic, care deţine recordul cu 103 reuşite, în perioada 1982-1991.

Jucătorul născut în Rosario are de asemenea, 104 selecţii şi 20 de goluri pentru echipa naţională a Argentinei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].