Universitatea Craiova s-a impus fără emoţii în deplasare la Gaz Metan Mediaş

Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova s-a încheiat 0-2 (0-0), vineri seara, în deschiderea etapei a 27-a, a Ligii 1.

Gazdele au ratat cea mai mare ocazie a meciului în minutul 2, când Chamed a şutat cu stângul de la 20 de metri central, în bara porţii lui Pigliacelli.

Oltenii au deschis scorul imediat după pauză, prin Andrei Ivan, care a profitat de o eroare în defensiva găzarilor şi l-a învins pe Pleşca din interiorul careului (0-1, min. 50).

Peste doar 10 minute, acelaşi Ivan a pătruns în careu şi a pasat frumos pentru Cicâldău, care a înscris din marginea careului mic (0-2, min. 60)

Universitatea Craiova îşi conservă locul 3 în clasament şi se apropie cu cele 53 de puncte ale sale, la 4 puncte de CFR Cluj şi FCSB.

Gaz Metan e pe 12, cu 28 de puncte, la doar 6 de penultima clasată, FC Hermannstadt.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].