Traficul este întrerupt pe DN1 şi DN10. Anunţul Infotrafic

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că circulaţia pe DN1 şi DN10 este întreruptă temporar.

Circulaţia rutieră este întreruptă temporar pe DN 1 Râşnov – Poiana Broşov, judeţul Braşov, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei în vederea degajării mai multor copaci căzuţi pe suprafaţa carosabilă.

Traficul rutier este oprit pe DN 10 Buzău – Braşov, la kilometrul 87+200 metri, în zona localităţii Siriu, judeţul Buzău, din cauza căderilor de pietre de pe versant, pe suprafaţa de rulare.

Se acţionează pentru îndepărtarea obstacolelor, fiind deviat traficul pe ruta DN 10 (Poieni) – DJ 102 B (Calvini) – Vălenii de Munte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].