Universitatea Craiova a făcut un pas mare spre finala Cupei României după 3-0 cu Viitorul Târgu Jiu

Universitatea Craiova a învins, miercuri seara cu 3-0 (1-0), divizionara secundă Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în prima manşă a semifinalei Cupei României la fotbal, asigurându-şi în mare măsură accederea în finala competiţiei.

Craiovenii au dominat, cum era de aşteptat, şi au deschis scorul devreme, în minutul 9, prin Ovidiu Mic, care s-a desprins bine din marcaj şi a înscris după o centrare din corner, din faţa careului mic.

Universitatea a mai avut câteva ocazii în prima repriză, dar a majorat doar după pauză, în minutul 47, după o combinaţie Camara – Tudorie, ultimul îndeplinind o formalitate, de la 6 metri.

În minutul 85, Camara a mai izbutit o pasă de gol, de data aceasta marcator fiind Fedele.

S-a încheiat 3-0 şi Universitatea e foarte aproape de calificarea în finală, încă înainte de returul de pe 12 mai.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].