Beat şi fără permis, un bucureştean a lovit 12 maşini într-o parcare din Braşov

Bărbatul în vârstă de 31 ani, din Bucureşti, a condus maşina, miercuri seara, pe strada Nucului din Braşov şi, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, acroşând 12 autoturisme parcate.

În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime.

„Conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei şi a prezenţei de substanţe psihoactive în organism. Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliţiei Române a documentelor personale şi ale vehiculului condus, cadrele de poliţie au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a spus comisarul Alina Maria Ivan, de la Poliţia Braşov.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Cercetările se fac conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].