Simone Tempestini se ia la întrecere cu cele mai mari nume de pe continent

Simone Tempestini este pregătit să ia startul în etapa din Campionatul European de Raliuri din Portugalia, unde sunt prezente majoritatea numelor mari de pe continent.

Neînvins în competiţia internă de 3 ani şi jumătate, perioadă în care a câştigat toate etapele la care a ajuns la finiş, Tempestini a ajuns în Portugalia plin de optimism după ce şi-a asigurat al şaselea titlu de campion în ultimii 7 ani.

Rally Serras de Fafe e Felgueiras 2021 strânge la start un total de 67 de echipaje şi se va desfăşura pe un total de 197 de kilometri. Runda de pe macadam programează inclusiv probe speciale care fac parte din etapa mondială de raliuri. “Îmi place mult macadamul din Portugalia. Chiar dacă la etapa europeană sunt doar pentru a doua oară, sunt obişnuit cu rundele din Mondial, unde am participat de şase ori şi de fiecare dată am ajuns cu bine la final”, a spus Simone înaintea startului oficial.

În 2017, Tempestini obţinea în Portugalia primul său podium la WRC2, asta după ce în 2016, an în care a ieşit campion mondial de juniori, s-a clasat pe 1 la WRC Junior. “Atât eu, cât şi Sergiu (n.r. copilotul Sergiu Itu) abia aşteptăm startul”, a adăugat campionul naţional absolut de raliuri.

De la etapa din peninsula Iberică nu vor lipsi Andreas Mikkelsen, Alexey Lukyanuk, Norbert Herczig, Dani Sordo şi Yoann Bonato. Astăzi sunt programate calificările pentru stabilirea ordinii de start, iar sâmbătă dimineaţă va începe prima probă specială.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].