USR e dispus să meargă în Parlament cu guvernul minoritar. Ultimele negocieri au loc vineri

După întâlnirea de miercuri seara cu reprezentanţii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, Dacian Cioloş a convocat un Biroul Naţional.

Participanţii au decis convocarea Comitetul Politic pentru duminică după-amiază, care ar putea hotărî intrarea la guvernare, programul de guvernare şi lista de miniştri.

„Prioritatea numărul 1 a premierului desemnat Dacian Cioloş este refacerea coaliţiei de guvernare alături de PNL, UDMR şi cu sprijinul minorităţilor naţionale din Parlament. Am spus în mod repetat. Însă în cazul în care negocierile, discuţiile eşuează în următoarele zile trebuie să mergem înainte. România trebuie guvernată. Premierul desemnat Dacian Cioloş are acest mandat din partea preşedintelui României pentru a forma un guvern şi a veni cu el în faţa Parlamentului. Asta este decizia dânsului şi decizia partidului. Mergem înainte având cele două scenarii”, a spus, joi, Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR.

Potrivit acestuia, dacă deciziile privind refacerea coaliţiei de guvernare în jurul premierului desemnat Dacian Cioloş vor eşua, USR va merge în faţa Parlamentului cu un guvern aprobat de Comitetul Politic, cu o listă de miniştri şi un program aprobat de Comitetul Politic la începutul săptămânii viitoare.

Moşteanu a mai spus că o nouă rundă de negocieri între liderii coaliţiei de guvernare va avea loc vineri, în jurul orei 14.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].