O femeie din Bucureşti care nu a respectat izolarea a fost plasată în carantină

O femeie din Bucureşti, care se afla în izolare la domiciliu, dar a ieşit pe geam din locuinţă, a fost plasată, duminică, în carantină instituţionalizată, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Imaginea articolului O femeie din Bucureşti care nu a respectat izolarea a fost plasată în carantină

O femeie din Bucureşti care nu a respectat izolarea a fost plasată în carantină

Potrivit GCS, femeia a fost mutată din izolare la domiciliu în carantină instituţionalizată în urma deciziei luate de autorităţi, care priveşte înăsprirea măsurilor pentru respectarea autoizolării la domiciliu.

Autorităţile au fost sesizate printr-un apel la 112 că duminică dimineaţa o femeie a ieşit, pe geam, dintr-o locuinţă de la parterul unui bloc.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 13, care au depistat persoana respectivă. Din primele date a rezultat ca aceasta se afla în autoizolare, în locuinţă, împreună cu o altă persoană”, au transmis reprezentanţii GCS.

Potrivit acestora, a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică, iar femeia a fost introdusă într-un centru de carantinare.

Potrivit unor măsuri adoptate sâmbătă de autorităţi, persoanele izolate la domiciliu care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobare, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază. Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Măsurile dispuse nu exonerează persoanele de răspunderea contravenţională sau penală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *