Republica Moldova rămâne neutră în chestiunea aplicării de sancţiuni împotriva Rusiei. Anunţul făcut de ministrul moldovean de externe

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a lăsat de înţeles în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că ţara sa nu deţine resursele necesare pentru a impune sancţiuni Rusiei.

„Decizia de a impune sancţiuni Rusiei nu este o decizie simplă. Această decizie este foarte dificilă pentru ţările mai puternice şi mai prospere decât Moldova, care au mult mai multe alternative. Din 2014, după anexarea ilegală a Crimeii, Moldova s-a decis să nu se alinieze la sancţiunile UE/SUA împotriva Rusiei. În această etapă, menţinem aceaşi linie”, a declarat Popescu la TV8.

Cu toate că agresiunea rusă este considerată nejustificată, poziţia Chişinăului este de neutralitate, sectorul energetic fiind dependent de legăturile cu Rusia, citează Unimedia.

„Indiferent de limbajul folosit faţă de Rusia, niciun guvern din 2014 nu a luat măsuri serioase de aliniere la sancţiunile occidentale”, a declarat ministrul moldovean de Externe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].