Guvernul britanic: Liderii din NATO şi UE vor utiliza orice mod pentru a asigura “eşecul” lui Vladimir Putin

“Participanţii la videoconferinţă au stabilit să urmeze orice cale pentru a asigura eşecul lui Vladimir Putin în ambiţiile sale”, a comunicat Downing Street, potrivit BBC News.

“Salutăm unitatea mesajelor şi acţiunilor ţărilor aliate din ultimele zile”, a subliniat Guvernul de la Londra, referindu-se la sancţiunile financiare impuse Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a discutat, luni seară, cu lideri ai naţiunilor aliate, inclusiv cu preşedintele Klaus Iohannis, precum şi cu liderii NATO şi ai Uniunii Europene, despre acţiunile coordonate contra Rusiei şi despre eforturile de menţinere a stabilităţii economice la nivel global. “Preşedintele Joseph R. Biden a organizat astăzi o videoconferinţă securizată cu aliaţi şi parteneri pe tema reacţiei noastre unitare la războiul nejustificat şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei. Liderii au remarcat curajul poporului ucrainean în faţa agresiunii ruse şi au discutat despre susţinerea continuă acordată Ucrainei, inclusiv prin asistenţă în materie de securitate, economică şi umanitară”, a anunţat Preşedinţia SUA.

“De asemenea, liderii au discutat despre eforturile coordonate de a impune costuri severe şi consecinţe pentru a trage Rusia la răspundere, acţionând în acelaşi timp în sensul menţinerii stabilităţii economice globale, inclusiv din punctul de vedere al preţurilor la energie”, precizează Casa Albă.

La videoconferinţa organizată de preşedintele Joseph Biden au participat premierul Canadei, Justin Trudeau, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul italian, Mario Draghi, premierul Japoniei, Fumio Kishida, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].