Bate vântul în restaurantele şi magazinele din Milano, de teama coronavirusului. Cum arată unul dintre cele mai mari mall-uri din Europa

Gabriela Colceru, o româncă stabilită în Arese, lângă Milano, a declarat, pentru MEDIAFAX, că foarte puţini italieni au ieşit în această zi din case.

„Centrul comercial din Arese este plin duminică la ora asta. Din păcate, coronavirusul i-a făcut pe toţi să stea în case. Oamenii au intrat în panică, nu mai ies din casă. Este neobişnuit ca, într-un centru comercial despre care se spune că este cel mai mare din Europa, să nu fie nimeni duminică, la ora prânzului, nici la restaurante şi nici în magazine”, a spus Gabriela Colceru.

Imaginile sunt cu atât mai şocante cu cât, în această perioadă, în Italia este sezonul reducerilor. Oamenii se bat însă pe alte lucruri, în loc de haine şi încălţăminte.

„Pe site-urile de comenzi online, nu mai sunt măşti de protecţie de câteva săptămâni. În farmacii sunt cozi, iar dezinfectantele nu mai există”, a adăugat Gabriela Colceru.

În Lombardia sunt peste 170.000 de români.

La această oră, 11 localităţi italiene sunt în carantină.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].



 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *