Compensarea preţurilor la carburanţi va continua până la sfârşitul lunii septembrie

Compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, până la sfârşitul lunii septembrie, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

Imaginea articolului Compensarea preţurilor la carburanţi va continua până la sfârşitul lunii septembrie

Compensarea preţurilor la carburanţi va continua până la sfârşitul lunii septembrie

„Ca şi în cazul altor măsuri implementate de Guvern pentru protejarea cetăţenilor şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii”, a pecizat Cărbunaru.

Executivul a aprobat la finele lunii iunie ordonanţa de urgenţă pentru aplicarea reducerii de 50 de bani la preţurile la carburanţi, timp de trei luni. Cheltuielile statului au fost prevăzute la 800 de milioane de lei.

Preţul petrolului a scăzut în ultima perioadă, pe fondul temerilor declanşării unei crize economice globale precum şi din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID şi posibilităţii adoptării de noi restricţii. În aceste condiţii, preţurile la pompă au scăzut sub nivelul celor practicate de companiile petroliere în momentul introducerii compensării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]