Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, au participat vineri, prin videoconferinţă, la cea de-a patra reuniune din acest an a Grupului de contact pentru Ucraina.

Au fost analizate progresele înregistrate în urma reuniunilor anterioare şi prezentate aspecte de actualitate şi evaluări privind conflictul din Ucraina. De asemenea, a fost făcută o informare în legătură cu stadiul acordării de asistenţă militară şi umanitară de către ţările participante.

”Ministrul Apărării Naţionale a evidenţiat sprijinul de natură multidimensională pe care România îl acordă Ucrainei de la începutul războiului, inclusiv prin participarea ţării noastre la efortul extins al Uniunii Europene privind instruirea militarilor ucraineni în cadrul misiunii EUMAM şi la misiunea INTERFLEX, condusă de Marea Britanie”, se arată pe site-ul MApN.

Totodată, ministrul Tîlvăr a subliniat importanţa Centrului European de Instruire F-16 din România pentru formarea piloţilor din Forţele Aeriene Române şi din alte ţări aliate şi partenere, inclusiv a piloţilor ucraineni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].