Zelenski afirmă că se află în SUA pentru a mulţumi şi pentru a primi asistenţă suplimentară

“Mă aflu astăzi la Washington pentru a mulţumi poporului american, preşedintelui şi Congresului pentru susţinerea atât de mult necesară. Şi pentru a continua cooperarea pentru a aduce victoria noastră mai aproape”, a declarat Volodimir Zelenski, citat de CNN.

“Voi purta o serie de negocieri pentru a consolida rezilienţa şi capabilităţile defensive ale Ucrainei. În mod special, vom discuta cooperarea bilaterală între Ucraina şi Statele Unite ale Americii. Anul viitor, trebuie să readucem drapelul ucrainean şi libertatea pe întregul nostru teritoriu, pentru toţi cetăţenii noştri”, a subliniat Zelenski.

Preşedintele Ucrainei se va întâlni cu preşedintele Joseph Biden şi va rosti un discurs în Congresul american, unde va primi confirmarea “sprijinului puternic şi bipartizan pentru Ucraina”, a transmis Preşedinţia SUA.

Administraţia de la Washington a aprobat, miercuri, asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 1,85 miliarde de dolari, urmând să fie furnizate inclusiv sisteme antiaeriene Patriot. Kremlinul a avertizat că vizita în Statele Unite a preşedintelui Ucrainei nu va face decât să amplifice conflictul.

“În mod categoric, toate aceste lucruri contribuie la agravarea conflictului şi nu aduc nimic bun pentru Ucraina”, a atras atenţia Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de postul France Info. Peskov a subliniat că Moscova nu se aşteaptă la o schimbare a poziţiei Ucrainei privind refuzul de a negocia cu Rusia. Moscova a avertizat că sistemele Patriot vor deveni ţinte legitime ale armatei ruse imediat ce vor intra pe teritoriul Ucrainei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].