Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va candida pentru un post de senator în Vâlcea

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va candida pentru un post de senator în Vâlcea

Ligia Deca va candida pentru un mandat de senator în Vâlcea, iar lista de deputaţi e deschisă de Cristian Buican, anunţă filiala PNL: „Sunt oameni care au făcut dovada competenţei de-a lungul timpului şi au dorinţă de a lupta pentru binele judeţului Vâlcea, precum şi binele ţării”.

Imaginea articolului Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va candida pentru un post de senator în Vâlcea

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va candida pentru un post de senator în Vâlcea

„Biroul Politic Naţional a votat lista finală de candidaţi pentru Alegerile Parlamentare din 1 decembrie 2024, la Senat şi Camera Deputaţilor, a Filialei PNL Vâlcea. În fruntea listei de deputaţi se află domnul profesor şi Preşedinte PNL Vâlcea, Cristian Buican, iar la Senat lista este deschisă de doamna Ministru al Educaţiei, Ligia Deca. Regăsim pe lista noastră oameni care au făcut dovada competenţei de-a lungul timpului şi au dorinţă de a lupta pentru binele judeţului Vâlcea, precum şi binele ţării! Oameni care au demonstrat deja în Parlamentul României în mandatele anterioare, sau persoane noi, dornice de a aduce un suflu nou în politica românească. Suntem hotărâţi să lucrăm doar în slujba şi în interesul cetăţenilor”, anunţă PNL Vâlcea.

Potrivit comunicatului, fiecare dintre candidaţii PNL la Senat sau Camera Deputaţilor se regăseşte pe listă „după o temeinică şi onestă analiză a modului în care fiecare poate contribui la realizarea programului PNL de dezvoltare a judeţului şi creştere a nivelului de trai al cetăţenilor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].