Povestea lui Superman, spusă de copiii lui după 20 de ani de la moartea actorului

Este ciudat să fii într-o cameră cu fraţii Reeve. Toţi trei seamănă perfect cu tatăl lor, Christopher. Matthew, 44 de ani, seamănă cu Reeve ca Clark Kent. Alexandra, 40 de ani, îi împărtăşeşte frumuseţea angulară. Cel mai tânăr, Will, 32 de ani, îi seamănă ca Superman. Ei sunt aproape la fel de înalţi ca tatăl lor, care avea 1,80 m: Will are 1,90 m, Alexandra 1,90 m şi Matthew 1,90 m.

În ceea ce priveşte meseriile lor, Matthew face filme, Alexandra este avocat de legislaţie în Washington DC, iar Will este jurnalist sportiv la televiziune. Tatăl lor a fost un actor obsedat de sport, devenit regizor, care a militat pentru schimbarea legislaţiei pe mai multe fronturi, mai ales în ceea ce priveşte persoanele cu handicap.

„Gene puternice!”, spune Alexandra, zâmbindu-le celorlalţi doi. Dar nu e vorba doar de asta. Carierele lor par să le reflecte pe cele ale tatălui lor, scrie The Guardian.

„E atât de ciudat”, spune Alexandra. „Ne gândim la asta tot timpul. Am împărţit pasiunile lui între noi trei.”

Se împlinesc 20 de ani de la moartea lui Christopher Reeve, 29 de ani de când şi-a rupt gâtul după ce a fost aruncat de pe cal şi 46 de ani de la apariţia primului din cele patru filme Superman. Acest film a bătut numeroase recorduri de box-office şi l-a făcut pe Reeve un star mondial. Nimeni nu a stăpânit mai bine decât Reeve comedia nebunească a lui Superman şi a alter ego-ului său, reporterul Clark Kent.

În momentul în care a murit, la nouă ani după ce a rămas paralizat de la gât în jos, toţi şi-au dat seama că Reeve avea ceva din Superman, dar nu s-a putut şti ce om complex a fost. Acum, un nou documentar, în care apar copiii săi şi numeroase nume cunoscute, prezintă viaţa sa în toate straturile sale complicate. Filmul tocmai a avut premiera britanică la Festivalul de Film de la Londra.

În timp ce Super/Man: Povestea lui Christopher Reeve documentează un individ unic, acesta oferă, de asemenea, lecţii pentru toţi.

Reeve s-a născut la New York, într-o familie americană înstărită, care se trage de la Părinţii Pelerini din partea maternă. Bunicul său patern a fost director executiv al companiei de asigurări de viaţă Prudential, tatăl său Franklin a fost poet şi profesor de literatură, iar mama sa Barbara a fost jurnalistă. Reeve a avut o copilărie privilegiată, de succes şi plină de probleme. Părea să le aibă pe toate: era chipeş, academician, actor şi muzician talentat şi sportiv înnăscut. Cu toate acestea, simţea că nu va fi niciodată suficient de bun pentru a-şi satisface tatăl. Părinţii lui au divorţat când el avea patru ani, ambii recăsătorindu-se şi având mai mulţi copii. Familia a devenit încâlcită şi întortocheată. Nu prea ştia cum să se integreze, sau cu cine. Reeve şi-a promis că, atunci când va creşte, va rămâne cu mama copiilor săi şi nu va avea pretenţii excesive de la urmaşii săi.

Cu toate acestea, s-a dovedit că avea mai multe din genele tatălui său decât sperase, în bine şi în rău. A trecut cu brio examenele, s-a descurcat bine la tot ce şi-a propus şi s-a dovedit a fi la fel de competitiv ca Franklin. După o călătorie în Franţa în adolescenţă, s-a întors acasă vorbind fluent franceza – nu vorbise niciun cuvânt în engleză în timpul petrecut acolo. A urmat cursurile universităţii de elită Cornell şi a fost unul dintre cei 20 de candidaţi din 2.000 care au câştigat un loc pentru a studia teatrul tot la o şcoală de elită, Şcoală Juilliard. El şi cel mai bun prieten al său, Robin Williams, au fost singurii studenţi din anii lor selectaţi pentru cursul avansat de la Juilliard.

La vârsta de 23 de ani, a dat o audiţie pentru A Matter of Gravity pe Broadway, cu Katharine Hepburn, şi a fost distribuit în rolul nepotului acesteia. În acelaşi timp, apărea la televizor în telenovela Love of Life. Era atât de epuizat şi trăia dintr-o dietă atât de proastă, încât a leşinat înainte de a-şi spune prima replică. Dar nu conta – Hepburn se îndrăgostise de el.

Şi a luat teatrul foarte în serios, la fel ca şi colegii şi tatăl său. Când i-a spus prietenului său actor William Hurt că are o audiţie pentru a juca rolul lui Superman într-un film, Hurt l-a avertizat pe Reeve să nu se vândă. Nu că ar fi existat vreo şansă ca el să obţină rolul. O serie de staruri râvneau la rol, inclusiv Arnold Schwarzenegger şi Neil Diamond, în timp ce Al Pacino, Sylvester Stallone şi Dustin Hoffman au fost luaţi în considerare, iar Robert Redford şi Clint Eastwood l-au refuzat. Când a fost ales – împotriva tuturor aşteptărilor – Franklin a cumpărat o sticlă de şampanie pentru a sărbători cu el. Dar auzise greşit. A crezut că Reeve a primit un rol în piesa lui Bernard Shaw, Man and Superman.

Chiar ar fi preferat Franklin ca Reeve să obţină un rol într-o mică producţie a piesei Man and Superman decât să joace rolul principal într-un film de mare succes? „Se pare că da!”, spune Matthew. „Dacă stai să te gândeşti, el era profesor de literatură, aşa că teatrul era modul de a se conecta cu fiul său. Teatrul este artă înaltă, nu mainstream, film comercial”.

„A fost un stil foarte tradiţional de parenting dur”, spune Alexandra. „În SUA îi spunem Waspy parenting”.

„Patrician!”, spune Matthew, care nu pare deloc aşa.

La apogeul succesului său, Reeve şi tatăl său nu şi-au mai vorbit timp de mai mulţi ani.

Pe vremea lui Superman II, Reeve era una dintre cele mai mari vedete ale lumii. Acum era şi tată. Reeve a avut o relaţie cu Gae Exton, director de modelling britanic, apoi a părăsit-o pentru Jane Seymour, doar pentru a se întoarce la Gae când a descoperit că ea era însărcinată cu Matthew. El şi Gae au avut-o pe Alexandra trei ani mai târziu şi au locuit în Marea Britanie, unde au fost realizate filmele Superman.

În copilărie, Matthew îşi aminteşte că şi-a dat seama că tatăl său era special. „Copiii veneau şi voiau să petreacă timp cu el şi să-i ia un autograf, dar noi am avut o copilărie destul de normală. Nu eram în California. Am locuit în Londra şi New York pentru un motiv – pentru a avea o educaţie puţin mai tradiţională.

Toată lumea se întreabă dacă se bucura Reeve de faima sa. „Cred că era mândru de modul în care oamenii se conectau cu el şi la rolul lui Superman în special. Era amuzant să vină copiii, iar el se simţea obligat să se ridice la înălţimea speranţei pe care copiii o puneau în el”.

În ciuda hotărârii lui Reeve, el şi Gae s-au despărţit când Matthew avea şapte ani şi Alexandra trei. Şi, în ciuda hotărârii sale de a nu imita modul de educaţie al tatălui său, el a făcut-o. Se aştepta la tot ce era mai bun de la copiii săi, fie că era vorba de teme, maniere la masă sau performanţe sportive. Alexandra spune că nu îi trata pe copii diferit de adulţi, ceea ce era grozav într-un fel, nu atât de bine în altele.

„De exemplu, am fi schiat, iar el ar fi văzut pârtia „dublu diamant negru” pentru schiori experţi. Pentru tata, nu contează vârsta, trebuie doar să o faci”, spune Alexandra. Câţi ani avea ea? „Cam şase ani”.

Apoi a fost tenisul. „De fiecare dată când juca, juca tare – chiar şi împotriva unui copil”. Niciodată nu i-a trecut prin minte, spune Alexandra, că nu ar trebui să servească la putere maximă împotriva ei.

Era modul lui de a o învăţa sau pentru că nu făcea diferenţa între copii şi adulţi? „Cred că era doar un tip intens!” spune Alexandra. „Nu încetinea!”

O completează Will: „Era doar o personalitate de tip A. Foarte alfa”, Reeve a fost, de asemenea, un pilot licenţiat care a zburat singur de două ori peste Atlantic.

Cei de la The Guardian au întrebat cine este cel mai alfa dintre cei trei fraţi.

„Fără supărare, Matthew, dar din punct de vedere intelectual, este Alexandra”, spune Will.

„Dacă ai fi susţinut că sunt eu, te-aş fi provocat”, spune Matthew. „Cu tata, trebuia să faci un efort. Avea o toleranţă scăzută pentru efortul scăzut”.

Documentarul conţine un clip incredibil în care Reeve, în vârstă de 27 de ani, îi reproşează lui Marlon Brando (care a fost plătit cu 3,5 milioane de dolari pentru două săptămâni de muncă la Superman) că şi-a falsificat prestaţia. A fost curajos.

„El nu a văzut asta ca fiind curajos”, spune Will. „Asta dezvăluie atât de bine personalitatea lui – e ca şi cum trebuie să încerci”, spune Alexandra. „Este adevărat pentru Marlon Brando, este adevărat pentru copiii tăi, este adevărat pentru tine. Era extrem de sincer”.

Există un alt moment revelator în film, când tânărul Matthew îi spune lui Reeve că nu este atât de diferit de propriul său tată. „Nu a vrut să fie ca Franklin, dar oricât de mult a încercat să nu-l imite, a făcut-o din greşeală”, spune Matthew astăzi.

Copiii spun că Reeve a fost diferit de Franklin într-un mod crucial: le-a arătat atât de multă dragoste. „În timp ce tata simţea că niciodată nu va putea face ceva suficient de bine pentru Franklin, noi nu am avut deloc parte de asta când eram copii”, spune Alexandra. „Aşa că modul lui de a se conecta cu noi era intens, dar era şi plin de mândrie. Sărbătorea fiecare lucru pe care îl făceam”.

În 1987, Reeve a cunoscut-o pe Dana Morosini, o cântăreaţă şi actriţă. A adorat-o, dar era încă îngrozit de ideea de a se angaja. A mers la terapie pentru a vorbi despre frica lui de căsătorie şi, în cele din urmă, a cerut-o în căsătorie. S-au căsătorit în aprilie 1992, când ea era însărcinată în şase luni cu Will. Atât Dana, cât şi Gae apar în film ca eroine – calde, iubitoare, răbdătoare, mâna de susţinere de care copiii aveau nevoie în timp ce înfruntau diamantul negru dublu.

Reeve locuia din nou în SUA. Mandatul său de Superman s-a încheiat după patru filme. Chiar şi atunci când le făcea, se întorcea în fiecare vară pentru a juca la teatrul local din Williamstown, Massachusetts, unde începuse ca ucenic şi unde avea acum o casă de vacanţă. Căuta să joace roluri mai serioase, în teatru şi în cinema. În ciuda interpretărilor impresionante din filmele lui Merchant Ivory The Bostonians şi The Remains of the Day, nu a fost uşor să obţină rolurile la care spera. Teatrul a fost un pic mai uşor, iar alegerile sale au fost îndrăzneţe. Dar chiar şi aici a avut un succes limitat.

Credea că a devenit stereotip? „Ştia că era greu să obţină unele roluri după Superman sau ca publicul să se conecteze cu el”, spune Alexandra. „Jeff Daniels spune că publicul pur şi simplu nu era pregătit să-l vadă în piesa Fifth of July, în care Jeff şi tata joacă rolul unor iubiţi gay. Tata a simţit aceste limitări. Voia să continue să se forţeze din punct de vedere creativ, dar publicul voia să îl vadă într-un anumit rol pentru că era obişnuit să îl vadă în rolul lui Superman”. Oricât de mult l-ar fi împiedicat din punct de vedere creativ, spune Alexandra, Superman i-a oferit o platformă extraordinară.

În anii 1980, încă tânăr, şi-a petrecut o mare parte din timp făcând campanie pe probleme legate de industrie, cum ar fi finanţarea artelor, şi pe subiecte mai ample, inclusiv drepturile omului şi mediul.

În 1987, dictatorul de dreapta din Chile, Augusto Pinochet, a ameninţat că va executa 77 de actori. Reeve a zburat la Santiago, a condus un marş de protest şi a contribuit la salvarea vieţii lor. Un ziar a publicat o caricatură care îl arăta pe Reeve purtându-l pe Pinochet de guler, cu titlul: „Unde îl vei duce, Superman?” Reeve a primit ulterior Marea Cruce a Ordinului Bernardo O’Higgins, cea mai înaltă distincţie chiliană pentru străini.

„Modul în care îmi amintesc că am petrecut timpul cu el în anii ’80 este că era ataşat de faxul său şi făcea muncă de advocacy”, spune Alexandra.

Se considera un om politic? „Da!”, spun toţi trei, mândri.

„Cineva l-a întrebat odată dacă va candida pentru Congres, iar el a răspuns: ‘Să candidez pentru Congres? Şi să-mi pierd influenţa în Washington?””, îşi aminteşte Will. „Ştia că, pentru că putea să treacă de lumea activismului, dar şi să nu fie pe deplin un animal al acelei lumi, vocea lui strălucea”.

În 1995, a făcut ultimul său film înainte de accident, Above Suspicion, în care a interpretat rolul unui ofiţer de poliţie paralizat după un schimb de focuri. Cu un deceniu înainte, Reeve învăţase să călărească pentru o adaptare a operei Anna Karenina, iar acum era un concurent ecvestru serios. La 27 mai 1995, în săptămâna de după premiera filmului Above Suspicion, el concura în Culpeper, Virginia, când calul său l-a aruncat. A aterizat în cap şi şi-a rupt gâtul. Lumea a fost în stare de şoc. Nu era doar un superstar care rămăsese paralizat – era Superman.

Operaţia ulterioară a fost radicală şi l-ar fi putut ucide cu uşurinţă. „În film, Will spune că i s-a reataşat literalmente capul la corp”, spune Alexandra. „Mi-a marcat copiii pe viaţă cu această frază!” Şi este ea exactă? „Nu ştiu dacă profesia medicală ar folosi această expresie! Mi-au spus clar că era 50-50 dacă va supravieţui acelei operaţii. Îmi amintesc că înainte de operaţie am mers să ne luăm rămas bun, pentru că ştiam că s-ar putea să nu supravieţuiască”.

„Din câte îmi amintesc, pentru o vreme a fost 50-50 că va supravieţui până mâine. Ca în fiecare zi, indiferent de operaţie”, spune Matthew.

În film, auzim o înregistrare audio cu Reeve spunând: „Mi-am ruinat viaţa mea şi a tuturor celorlalţi. Nu voi mai putea să schiez, să navighez, să-i arunc o minge lui Will. Nu voi mai putea să fac dragoste cu Dana. Poate ar trebui să renunţăm la mine”. Dana l-a convins să continue să trăiască. În înregistrarea audio, Reeve spune: „Şi apoi ea a spus cuvintele care mi-au salvat viaţa: „Eşti tot tu şi te iubesc”.

Copiii erau conştienţi că iniţial a vrut să moară? „Nu”, spune Alexandra. Dana şi Gae i-au protejat de asta. „Îşi dădea seama cât de diferită urma să fie viaţa. Nu doar pentru el, ci pentru noi toţi, aşa o încadrează el.

„Ar fi fost prima persoană care să spună că a avut momente în care s-a simţit amărât. Cu siguranţă nu a fost numai soare şi curcubeu. Bineînţeles că a avut zile în care a fost supărat pe circumstanţe”.

Robin Williams l-a convins, de asemenea, că viaţa încă merită trăită. La scurt timp după accident, Williams l-a vizitat în spital deghizat într-un proctolog rus, spunându-i că are nevoie de o examinare internă pentru a vedea dacă mai este în stare de funcţionare. Când Williams s-a dezvăluit în cele din urmă, Reeve a realizat că încă mai poate râde.

Williams şi-a luat viaţa în 2014. În film, Glenn Close vorbeşte despre prietenia excepţională dintre cei doi bărbaţi, spunând: „Sunt convinsă că Robin Williams ar fi încă în viaţă dacă şi Christopher Reeve ar fi”. Copiii spun că Williams a jucat un rol atât de important în viaţa tatălui lor. „El a arătat ce înseamnă să fii un prieten şi să apari pentru cineva”, spune Alexandra. „Iar fosta lui soţie, Marsha, este incredibil de apropiată de noi şi astăzi”.

Reeve nu numai că a supravieţuit, dar a prosperat. Şi-a făcut prima apariţie publică după accident la Premiile Oscar 1996 – unul dintre cele mai emoţionante momente de la orice ceremonie Oscar. Arăta superb în fracul său, iar ovaţiile au durat o eternitate. A fost un efort uriaş să-l aducem de la New York la Los Angeles. Când aplauzele s-au stins în cele din urmă, el a glumit: „Ceea ce probabil nu ştiţi este că am plecat din New York în septembrie anul trecut şi abia am ajuns aici în această dimineaţă”. El a profitat de ocazie pentru a vorbi despre „puterea filmului de a prezenta publicului probleme dureroase, dar importante” şi „de a pune problemele sociale înaintea succesului de box-office”. Rareori pierdea ocazia de a vorbi despre ceea ce conta pentru el.

A continuat să scrie două cărţi de memorii, precum şi să militeze pentru creşterea beneficiilor pentru persoanele cu dizabilităţi pe termen lung şi pentru asigurarea unei finanţări mai mari pentru cercetarea leziunilor măduvei spinării. A spus lumii că într-o zi va merge din nou.

A jucat în filme, în special în rolul unui om paralizat într-un remake al filmului lui Hitchcock, Rear Window, şi a regizat filme pentru prima dată: In the Gloaming, un film despre un fiu bolnav de SIDA care se întoarce la casa familiei pentru a muri; şi documentarul The Brooke Ellison Story, despre lupta unei fete tetraplegice pentru a intra la facultate. Poate cel mai impresionant dintre toate, a învăţat singur să respire independent timp de 90 de minute fără ventilator.

Era la fel de competitiv cum fusese înainte de accident? „Aş spune mai degrabă condus decât competitiv”, spune Alexandra. „Era foarte preocupat să-şi împingă corpul dincolo de ceea ce medicii îi spuneau că este capabil să facă”.

„Acum era competitiv cu el însuşi”, spune Matthew. „Dacă marţi a respirat fără ventilator timp de 30 de minute, miercuri ar fi trebuit să respire 31 de minute”.

Cred fraţii că tatăl lor s-a schimbat după accident? Alexandra spune că întreaga familie s-a schimbat: „Unul dintre sentimentele dominante în casa noastră este recunoştinţa extremă. Nu ne plimbam spunând „mulţumesc” tot timpul, dar a existat o nouă apreciere printre noi toţi pentru modul în care îţi petreci timpul împreună, găsind bucurie în momentele mici. Şi modul în care ne petreceam timpul împreună s-a schimbat dramatic, astfel că, în loc să ieşiţi şi să fiţi activi, modul în care vă conectaţi era să staţi în biroul lui şi să discutaţi. Care adolescent stă şi vorbeşte cu părinţii săi timp de două ore la rând? Şi, dintr-o dată, acesta este modul în care ne conectam”.