Cuba, în beznă totală: Pană de curent la nivel naţional agravează criza energetică

Cuba, în beznă totală: Pană de curent la nivel naţional agravează criza energetică

Potrivit Ministerului Energiei din Cuba, întreruperea a fost cauzată de o defecţiune la o centrală termoelectrică din Matanzas, la est de Havana. Anunţul a fost făcut pe platforma de social media X (fostul Twitter).

Prim-ministrul Manuel Marrero Cruz a recunoscut gravitatea situaţiei într-un discurs televizat: „Cu alte cuvinte, am paralizat activitatea economică”. El a explicat că lipsa de combustibil pentru alimentarea reţelei electrice a dus la întreruperi de până la 12 ore în multe zone ale ţării, conform New York Times.

Pentru a face faţă crizei, guvernul a luat măsuri extreme. A închis şcolile până luni, a suspendat activităţile culturale şi ale cluburilor de noapte şi a limitat prezenţa la locul de muncă doar pentru angajaţii esenţiali.

Preşedintele Miguel Díaz-Canel a dat vina pe embargoul comercial al Statelor Unite pentru agravarea crizei, susţinând că limitează capacitatea ţării de a importa combustibil.

Alfredo López Valdés, directorul general al companiei naţionale de electricitate, a încercat să ofere o notă de optimism: „Luptăm; nu stăm cu mâinile în sân. Recunoaştem că situaţia este foarte dificilă”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].