Referendumul iniţiat de Nicuşor Dan a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Referendumul iniţiat de Nicuşor Dan a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

„Pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea organizarea referendumului local privind unele probleme de interes ale municipiului Bucureşti s-au înregistrat 47 de voturi pentru, zero abţineri şi două împotrivă. Proiectul a fost adoptat”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Stelian Bujduveanu.

Consilierii generali de la PSD -afirmă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan – au propus o a treia întrebare legată de înfiinţarea de către Primăria Capitalei a unei structuri care se ocupe de problematica drogurilor în municipiul Bucureşti.

„Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal. El va fi acelaşi cu birou electoral municipal de la alegerile prezidenţiale şi în fiecare secţie de votare vom avea o singură comisie şi mai multe buletine de vot, turul întâi alegeri prezidenţiale şi aceste trei buletine de vot pentru referendumul nostru local. Dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau să vadă dacă sala permite funcţionarea a două comisii în aceeaşi sală şi, bineînţeles, şi costurile vor fi ceva mai mari pentru că toţi oamenii ăştia trebuie plătiţi conform legii şi costurile vor fi suportate de Primăria Capitalei”, adaugă Dan.

Primarul general estimează că referendumul va costa în jur de 7 milioane de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].