Simona Halep reia urcuşul spre vârful ierarhiei la turneul WTA de la Hong Kong

Simona Halep reia urcuşul spre vârful ierarhiei la turneul WTA de la Hong Kong

Organizatorii turneului au organizat sâmbătă dimineaţă tragerea la sorţi a tabloului principal, iar Simona Halep va juca în primul tur împotriva chinezoaicei Yue Yuan, locul 44 mondial.

Imaginea articolului Simona Halep reia urcuşul spre vârful ierarhiei la turneul WTA de la Hong Kong

Simona Halep reia urcuşul spre vârful ierarhiei la turneul WTA de la Hong Kong

De la revenirea pe teren de după suspendarea pentru dopaj, produsă în luna martie, Simona Halep, locul 869 mondial, a jucat doar patru meciuri, pentru că s-a confruntat cu o serie de probleme medicale.

Primul turneu a fost la Miami, unde Simona Halep a pierdut în faţa Paulei Badosa. Două luni mai târziu, românca a participat la un turneu Challenger de la PAris, unde a fost nevoită să abandoneze în setul doi al meciului cu McCartney Kessler.

După o pauză de cinci luni, Simona Halep s-a întors la începutul lui octombrie şi a jucat la un alt turneu de la Hong Kong, un Challenger, unde a obţinut prima victorie de la revenire, cu Arina Rodionova. Românca a pierdut, însă, în turul doi, la Anna Blinkova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].