Fostul prezentator Top Gear, Jeremy Clarkson, forţat să îşi schimbe stilul de viaţă după operaţie

Fostul prezentator Top Gear, Jeremy Clarkson, forţat să îşi schimbe stilul de viaţă după operaţie

Jeremy Clarkson a declarat că medicul său i-a spus să îşi reducă activitatea fizică, după ce a suferit recent o operaţie pe cord. Prezentatorul britanic al emisiunii câştigătoare a premiilor BAFTA a dezvăluit la începutul acestei luni că i s-au montat două stenturi – care îmbunătăţesc fluxul de sânge către inimă – după o „deteriorare bruscă” a stării sale de sănătate.

Vineri, Clarkson a declarat că operaţia nu i s-a părut înfricoşătoare, dar „ceea ce este înfricoşător este ceea ce a urmat după – sfaturile despre cum trebuie să-mi trăiesc viaţa de acum înainte”.

Fostul prezentator Top Gear a declarat că „nu mai are voie să se distreze” şi că medicul său i-a spus că „o mare parte” din munca fizică pe care o face „va trebui să dispară”. Clarkson a spus că medicul său i-a sugerat să o înlocuiască cu golful.

„Dacă nu aş munci, aş sta acasă toată ziua, putrezind”, a spus el, înainte de a adăuga: „Cea mai gravă problemă este totuşi dieta”.

„Pentru a-mi reduce nivelul alarmant de ridicat de colesterol, trebuie să renunţ complet la tot ceea ce îmi place să mănânc”, a spus Clarkson. „Şunca, cârnaţii, carnea de vită, de miel, de porc, untul, chipsurile, laptele de vacă, batoanele Cadbury cu fructe şi nuci”, a adăugat el.

Prezentatorul a spus că va „continua” să lucreze, dar îşi va schimba dieta – adăugând că ştie că stilul său de viaţă „nu îl va ajuta să trăiască până la 112 ani”. Clarkson a declarat că „îşi doreşte să trăiască puţin mai mult” după operaţie şi că vrea să îşi vadă „nepoţii crescând”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].