JD Vance spune că Trump nu va retrage SUA din NATO, dar aliaţii europeni trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare / Vance afirmă că Washingtonul va trebui să coopereze cu Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina
„Donald Trump vrea ca NATO să fie puternică. Vrea ca noi să rămânem în NATO”, a declarat senatorul de Ohio în cadrul unui într-un interviu difuzat la NBC. „Dar el doreşte, de asemenea, ca ţările NATO să suporte efectiv partea lor din povara apărării”.
„Am rămâne în NATO”, a spus Vance la NBC, când a fost presat să dea un răspuns direct.
Trump se laudă în mod regulat că presiunile sale asupra aliaţilor europeni din cadrul Alianţei Nord-Atlantice i-au determinat să majoreze cheltuielile de apărare în timpul mandatului său la Casa Albă.
La un miting din februarie, Trump a declarat că i-a spus odată unui lider la o reuniune NATO că ar spune Rusiei să facă „ce naiba vrea” celor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile.
Vance a criticat un dezechilibru în angajamentele ţărilor membre şi a evidenţiat Germania, cea mai mare economie a Europei şi o ţintă frecventă a presiunilor lui Trump în timpul preşedinţiei sale.
„Problema NATO este în special că Germania trebuie să cheltuiască mai mult pe securitate, trebuie să cheltuiască mai mult pe apărare”, a spus Vance.
Vance a refuzat să îl descrie pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ca pe un inamic, sugerând că va fi nevoie de cooperarea acestuia „dacă vrem să punem capăt războiului din Ucraina”. El a numit China cea mai mare ameninţare la adresa SUA.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].