Protest masiv la Tbilisi. Mii de persoane au ieşit în stradă în timp ce preşedintele ţării a spus că alegerile au fost fraudate

Protest masiv la Tbilisi. Mii de persoane au ieşit în stradă în timp ce preşedintele ţării a spus că alegerile au fost fraudate

„Vocea voastră a fost furată şi au încercat să vă fure şi viitorul, dar nimeni nu are dreptul să facă asta”, le-a spus Zourabichvili oamenilor adunaţi în faţa parlamentului.

Organizatorii au spus că au ieşit în stradă câteva zeci de mii de oameni, în timp ce poliţia nu a dat cifre.

Protestul, care a durat puţin peste 90 de minute, a blocat traficul pe principalul bulevard al oraşului. Membrii opoziţiei au renunţat la mandatele lor şi au cerut organizarea unor noi alegeri supravegheate de autorităţile internaţionale.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, partidul Visul Georgian, care se află la putere din 2012, a obţinut 54% din voturi şi va sta încă patru ani la putere. Patru partide de opoziţie care susţin calea europeană au obţinut împreună 38%, a declarat comisia.

Preşedintele, ale cărui puteri sunt în mare parte ceremoniale, a declarat duminică seara că nu acceptă rezultatul alegerilor.

„Nu accept aceste alegeri. Nu pot fi acceptate, acceptarea lor ar însemna acceptarea Rusiei în această ţară, acceptarea subordonării Georgiei faţă de Rusia”, a spus ea.

„Am devenit martori şi victime ale unei operaţiuni speciale a Rusiei”, a adăugat Zourabichvili, care a devenit unul dintre cei mai proeminenţi critici ai partidului de guvernământ Visul Georgian. „Ne-au furat dreptul de a alege, au organizat alegeri ruseşti”.

Zourabichvili i-a îndemnat pe georgieni să se alăture protestelor împotriva a ceea ce a numit o „operaţiune specială rusă” menită să restabilească influenţa Moscovei şi să contracareze obiectivul Georgiei de a adera la Uniunea Europeană şi la NATO.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].