PIB-ul Italiei stagnează, în ciuda estimărilor pozitive. Planurile guvernului Meloni, date peste cap
PIB-ul Italiei a stagnat în trimestrul al treilea, în ciuda estimărilor pozitive, punând presiune pe obiectivele de creştere economică ale guvernului Meloni, scrie Reuters.
Economia Italiei a înregistrat stagnare în al treilea trimestru al anului, conform datelor preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică (ISTAT), contrazicând prognozele anterioare.
PIB-ul a rămas constant faţă de trimestrul anterior, iar creşterea anuală a fost de 0,4%, sub estimările care prevedeau o majorare de 0,7%. Rezultatul afectează planurile guvernului Meloni, care spera la o creştere economică de 1% în 2024, obiectiv ce devine din ce în ce mai dificil de atins.
Conform ISTAT, stagnarea PIB-ului în perioada iulie-septembrie se explică printr-o cerere internă mai mare, dar anulată de fluxuri comerciale negative, exporturile fiind mai slabe decât importurile. Sectorul serviciilor a continuat să crească, însă industria a înregistrat o micşorare accentuată, în timp ce agricultura a marcat un declin uşor.
De altfel, guvernul Meloni se confruntă cu mai multe provocări, inclusiv rate ridicate ale dobânzilor şi tensiuni geopolitice legate de conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, precum şi dificultăţi în implementarea fondurilor de redresare post-pandemică furnizate de Uniunea Europeană.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].