Consilier de la Garda Forestieră Suceava reţinut, alţi 4 sub control judiciar, pentru luare de mită

Consilier de la Garda Forestieră Suceava reţinut, alţi 4 sub control judiciar, pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpatul Popovici Mihai Ionel, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale).

De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, şi faţă de inculpaţii: Ţăpuleasa Sorin Cezar pentru de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), Cucu Florentin Doru, pentru luare de mită; Chira Dimitrie, pentru luare de mită, şi Pavel Dănuţ-Adrian, tot pentru luare de mită. Toţi sunt consilieri în cadrul Gărzii Forestiere Suceava.

În perioada martie – octombrie 2024, primii patru inculpaţi, respectiv octombrie – noiembrie 2022 ultimul inculpat, în calitate de angajaţi ai Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins şi ar fi primit de la mai mulţi agenţi economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, precum şi de la pădurari, ingineri silvici, etc., sume de bani cuprinse între 300 de lei şi 5.000 de lei şi alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu vizând verificarea şi controlul modului în care este respectată legislaţia privind regimul silvic, în scopul protejării activităţii acestora.

Sumele sau bunurile ar fi fost solicitate de inculpaţi pentru ca aceştia să nu ia măsurile legale de sancţionare contravenţională pentru abaterile săvârşite de agenţi economici sau pentru a lua măsuri legale mai blânde. De asemenea, sumele de bani sau bunurile cerute cu titlu de mită vizau şi soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a unor cereri a căror soluţionare se află în competenţa Gărzii Forestiere Suceava, de soluţionare favorabilă a unor petiţii prin care sunt sesizate nereguli cu privire la activitatea desfăşurată de aceşti agenţi economici/funcţionari silvici, etc.

Inculpatul Popovici Ionel va fi prezentat miercuri Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].