De ce are România un deficit comercial de 6,3 mld. euro pe alimente?

Ziarul Financiar a scris în mai multe rânduri că dezvoltarea retailului – mai ales a celui alimentar – trebuie realizată şi analizată în paralel cu evoluţia producţiei autohtone de mâncare şi băuturi, un domeniu de siguranţă naţională. Această discrepanţă în ceea ce priveşte investiţiile străine directe face ca piaţa locală să fie una de consum şi de import, mai degrabă decât una de producţie. Iar asta în contextul în care industria alimentară se numără printre sectoarele cu cel mai mare VAB (valoare adăugată brută în economie).

„Prăpastia“ dintre soldul ISD-urilor din comerţ (în ansamblul său, nu există date defalcate) şi industria de alimente, băuturi şi ţigări reprezintă o explicaţie relevantă pentru creşterea constantă a deficitului comercial de produse alimentare (fără animale vii şi cereale), care a ajuns la peste 6 mld. euro anul trecut. România are deficit comercial pe unele dintre cele mai importante categorii de alimente şi băuturi, respectiv carne de porc, peşte, lactate şi brânzeturi sau fructe şi legume. Acest fapt înseamnă că românii sunt forţaţi să consume mai mult bunuri din import.

De altfel, unele dintre cele mai mari grupuri de bunuri de larg consum din lume, în frunte cu Mars, Nestle sau Ferrero au doar operaţiuni de import şi distribuţie în România, nu şi producţie.

Industria alimentară autohtonă este în continuare una în care afacerile antreprenoriale sunt multe şi importante. În segmentul de băuturi există un mix între actorii locali şi cei străini, pe când la ţigări balanţa înclină clar în favoarea acestora din urmă.

Datele de la BNR referitoare la investiţiile străine directe analizează la comun ISD-urile din industria alimentară, din băuturi şi tutun. Dacă ar fi scoase acestea din urmă, suma ar scădea considerabil dat fiind că jucători internaţionali mari din sector au pompat mulţi bani local. Asta arată însă că străinii au investit prea puţin în producţia locală de băuturi şi, mai ales, alimente. Românii sunt aşadar cei care susţin dezvoltarea acestei industrii vitale pentru orice economie.

Pe de altă parte, în comerţ, atât în cel alimentar, cât şi în alte segmente, domină numele străine. Mai exact dacă numărul jucătorilor internaţionali este mic prin raport cu cel al actorilor români, când vine vorba de cota lor de piaţă, situaţia se schimbă dramatic. Astfel, cei zece mari jucători din comerţul alimentar modern au aproape 70% din vânzările de bunuri de larg consum, pe când restul de 50.000 de mici comercianţi locali rămân cu diferenţa. Acest raport dezechilibrat de puteri a fost posibil prin investiţii majore din partea companiilor străine.

Doar în 2023, lanţurile străine de supermarketuri, bricolaj, electroIT, modă, mobilă, cosmetice sau farmacii au investit 1,65 mld. euro în România. În cazul ISD-urilor din comerţ, sunt analizate la comun toate sectoarele acestui domeniu amplu pentru că nu există o statistică defalcată.

Totuşi, cei mai mulţi bani merg, potrivit estimărilor ZF, către retailul alimentar, care se dezvoltă an de an cu sute de magazine de tip supermarket, hipermarket, discount ori proximitate modernă. În paralel însă, se extind şi ceilalţi comercianţi care văd potenţial în România, o piaţă unde puterea de cumpărare a crescut an de an, dar unde loc de creştere mai există încă, dat fiind decalajul puternic faţă de Occident.

Soldul ISD-urilor din comerţul românesc a depăşit anul trecut, pentru prima dată, pragul de 20 mld. euro, iar asta după ce companiile din industrie au continuat să pompeze bani în dezvoltare, arată datele de la BNR. În industria alimentară pe de altă parte, soldul nu a ajuns nici la 5 mld. euro.

Cele două domenii – comerţul şi industria alimentară – au pornit acum două decenii de la un sold aproape egal al ISD-urilor.

La momentul acela, multe grupuri mari de FMCG intrau pe piaţa din România cumpărând fabrici vechi, pe care le modernizau pentru a-şi securiza poziţia pe piaţă. Între timp însă, multe dintre fabricile acelea au fost închise ca urmare a „eficientizăriiî operaţiunilor.

Astfel, producţia a fost mutată peste graniţă, iar România a ajuns să importe anumite bunuri, chiar şi unele de bază, precum lapte şi carne. Ba mai mult, în România s-au închis alte zeci de fabrici de zahăr, napolitane sau bere în ultimii ani, iar în locul lor nu au fost puse la loc alte unităţi de producţie majore. Investiţiile de peste 50 de milioane de euro în industria alimentară – mai ales cele de tip greenfield – pot fi numărate pe degete (cele de la o mână).

În ceea ce priveşte comerţul alimentar (dar nu numai), în fiecare an, indiferent de contextul economic, sute de milioane de euro, în unele cazuri chiar şi aproape 1 mld. euro, sunt investite în dezvoltare, în deschiderea de 300-400 de magazine noi, în achiziţia de terenuri sau în extinderea suprafeţelor logistice. Astfel, local, se ridică constant magazine – Ñtempleì de consum -, dar înăuntru ele sunt alimentate cu bunuri Ñmade in Polandì sau Ñmade in Hungaryì.

În 2003 numărul investitorilor străini din comerţ putea fi numărat pe degete. Acum, ei sunt dominanţi. Astfel, pentru fiecare leu investit în producţia de mâncare şi băuturi, alţi cinci lei au mers către deschiderea de magazine. În aceeaşi perioadă de 20 de ani, deficitul comercial pe alimente a crescut de şapte ori.