OpenAI introduce funcţia de căutare în ChatGPT, integrând-o direct în chatbot
Funcţia de căutare din ChatGPT va permite utilizatorilor să obţină răspunsuri rapide şi actualizate, inclusiv linkuri către surse relevante de pe web, în funcţie de întrebările adresate.
„Căutarea ChatGPT utilizează furnizori terţi de căutare, precum şi conţinut direct de la partenerii noştri pentru a oferi informaţiile căutate de utilizatori”, a declarat OpenAI într-o postare pe blog. Modelul de căutare este o versiune optimizată a GPT-4o, iar funcţia este disponibilă pentru utilizatorii ChatGPT Plus şi Team.
Clienţii de tip enterprise şi cei din domeniul educaţional vor avea acces la această funcţie în săptămânile următoare, iar utilizatorii gratuiti o vor putea folosi în lunile viitoare. OpenAI, condusă de Sam Altman, a încheiat parteneriate cu mai mulţi editori de conţinut în acest an, inclusiv cu Condé Nast, Time, Financial Times, Axel Springer, Le Monde şi Prisa Media din Spania.
Compania a colaborat îndeaproape cu industria de ştiri, colectând feedback de la parteneri pentru a îmbunătăţi funcţia de căutare. Orice website sau editor poate opta să apară în rezultatele ChatGPT.
În luna iulie, OpenAI a lansat în mod selectiv SearchGPT, un prototip de motor de căutare AI cu acces în timp real la informaţii de pe internet. La începutul lunii octombrie, OpenAI a obţinut finanţare de 6,6 miliarde de dolari, atingând o potenţială evaluare de 157 de miliarde de dolari, ceea ce ar putea consolida poziţia sa printre cele mai valoroase companii private la nivel global.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].