Avioane de lux şi terenuri de golf. Anchetă în Parlament pentru cheltuielile statului în interesul personal al preşedintelui Iohannis

Avioane de lux şi terenuri de golf. Anchetă în Parlament pentru cheltuielile statului în interesul personal al preşedintelui Iohannis

Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului „în interesul personal al Preşedintelui României Klaus Iohannis”.

„Având în vedere că, în pofida interesului public legitim, Administraţia Prezidenţială a refuzat să facă publice aceste date, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă reprezintă singura cale legală pentru a aduce aceste informaţii la cunoştinţa cetăţenilor”, transmite PSD printr-un comunicat.

Conform acestuia, printre obiectivele comisiei de anchetă se numără determinarea sumelor cheltuite pentru: „transportul de lux/escalele la Sibiu neevidenţiate în agenda Administraţiei Prezidenţiale, ⁠cazarea în condiţii premium cu ocazia deplasărilor interne şi externe ale preşedintelui Iohannis, ⁠vacanţele de schi, ⁠terenurile de golf de la Vila Lac 3, ⁠modernizările şi alte investiţii realizate Vilei de la Neptun”.

„Un obiectiv important al viitoarei comisii parlamentare de anchetă va fi de a stabili baza legală şi motivele invocate pentru secretizarea cheltuielilor făcute de Administraţia Prezidenţială şi alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui Iohannis, arată PSD.

Comisia de anchetă îşi propune să afle sumele alocate pentru reamenajarea vilei din Bulevardul Aviatorilor 86, cu destinaţia de locuinţă pentru un fost şef de stat.

Comisia va fi formată din 15 membri, urmând să fie condusă de un birou, compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].