Galaţi: Avarie la reţeaua de gaze. Locuitorii din două sate, speriaţi de zgomot şi mirosul înţepător

Galaţi: Avarie la reţeaua de gaze. Locuitorii din două sate, speriaţi de zgomot şi mirosul înţepător

Imaginea articolului Galaţi: Avarie la reţeaua de gaze. Locuitorii din două sate, speriaţi de zgomot şi mirosul înţepător

Galaţi: Avarie la reţeaua de gaze. Locuitorii din două sate, speriaţi de zgomot şi mirosul înţepător

ISU Galaţi a anunţat că „în urma apelurilor din Braniştea şi Schela prin care a fost alertat Dispeceratul 112 despre un zgomot puternic şi înţepător, au fost trimise la locul evenimentului două echipaje de stingere, o ambulanţă SMURD şi un echipaj CBRN de la ISU Brăila, care au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor”.

De asemenea, au fost solicitate echipajele de la două companii de gaze care au mers pe Drumul Comunal DC251, pe un câmp aflat între cele două localităţi. Intervenţia a durat circa o oră şi s-a constatat că a fost avariată o magistrală de gaze naturale de 32 ţoli. O echipă de specialişti va remedia avaria vineri. Tronsonul avariat a fost izolat complet şi nu există pericol pentru populaţie, a precizat ISU.

Populaţia nu a fost evacuată deoarece magistrala a crăpat la aproximativ patru kilometri distanţă de prima localitate. Totuşi, oamenii au avut emoţii deoarece în zonă s-a auzit un zgomot puternic şi s-a simţit un miros înţepător. Poliţiştii au izolat accesul către locul avariei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].