Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Luni dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pun în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară.

Potrivit anchetatorilor, „activităţile se desfăşoară în judeţele Timiş (1), Arad (8) şi Caraş – Severin (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor”.

Din cercetări a reieşit că „începând cu anul 2023 şi până în prezent, mai multe persoane, fără surse de venit, ar fi tranzacţionat prin conturile bancare personale sau ale unor interpuşi, în vederea dobândirii de beneficii materiale însemnate, sume însemnate de bani provenite din infracţiuni şi desfăşurarea de activităţi corelative de spălare a banilor, care vizează astfel legalizarea veniturilor obţinute ilegal, în vederea ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori cu scopul de a ajuta persoana care a care a săvârşit infracţiunea din care provin fondurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei penale”.

Până în prezent, au fost identificate bunuri de lux (autoturisme) cât şi imobile asupra cărora „a fost instituită măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 3.237.000 de lei”.

Percheziţiile au drept scop identificarea şi ridicarea de înscrisuri, sisteme informatice folosite în circuitul infracţional, identificarea originii unor bunuri mobile şi imobile în vederea instituirii sechestrului asigurator şi orice alte mijloace de probă privitoare la efectuarea de operaţiuni bancare ilegale, respectiv a pierderii trasabilităţii şi a albirii unor sume însemnate de bani provenite din comiterea unor fapte ilicite.

17 persoane vor fi duse la sediul I.P.J. Timiş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în vederea audierii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].