Burse. România, peste Ungaria, Cehia, Croaţia, dar de 3-4 ori sub Austria şi Polonia

Burse. România, peste Ungaria, Cehia, Croaţia, dar de 3-4 ori sub Austria şi Polonia

Cu o capitalizare de 51 miliarde de euro şi 324 de companii listate, Bursa de la Bucureşti se poziţionează pe locul patru în rândul a 11 ţări analizate de ZF. Germania, cu o capitalizare impresionantă de 2.740 miliarde de euro şi 1.599 de companii, este pe primul loc, urmată de Polonia, cu 191 miliarde de euro şi 681 de companii listate.

Dar România depăşeşte bursele din Bulgaria şi Serbia, unde capitalizările sunt de doar 8 miliarde şi, respectiv, 4 miliarde de euro. Totuşi, un indicator-cheie evidenţiază diferenţele structurale dintre pieţe: numărul companiilor de mari dimensiuni, cu capitalizări de peste 500 milioane de euro. În timp ce Polonia are 47 astfel de companii, iar Austria 30, Bursa de la Bucureşti are 14, semn al unei pieţe încă restrânse şi tinere.

În România, campionii pieţei sunt Hidroelectrica, OMV Petrom şi Banca Transilvania, lideri în sectoarele energetic şi financiar. Spre comparaţie, Polonia are giganţi ca PKO Bank (15,9 miliarde de euro) şi PKN Orlen (14,3 miliarde de euro), reflectând o piaţă de capital mult mai dezvoltată şi diversificată.

Bursa de Valori rămâne sub potenţialul său regional dar poate deveni un campion în anii care vin prin atragerea unor companii mari şi creşterea numărului de investitori care ar putea contribui la consolidarea poziţiei într-o regiune unde competiţia devine tot mai intensă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].