Solistul trupei Rammstein, Till Lindemann, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de euro
Compania Prime Marketing, cu sediul în Tver, care contractase concertul Rammstein în capitala regiunii, a intentat un proces împotriva lui Lindermann la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional din Rusia, relatează The Moscow Times.
Litigiul provine de la un spectacol planificat în august 2021 ca parte a festivalului „McLarin for the Motherland” („McLarin pentru Patrie”), organizat de omul de afaceri local Maxim Larin pentru a coincide cu cea de-a 50-a aniversare a sa.
Concertul trupei Rammstein a fost anulat după ce autorităţile locale ar fi blocat accesul vehiculelor formaţiei în incinta festivalului pentru repetiţii şi ar fi percheziţionat hotelul în care era cazat Lindemann, ordonând respectarea restricţiilor Covid-19.
Trupa rock bielorusă Bi-2, programată, de asemenea, să concerteze, s-a retras după ce a primit avertismente din partea autorităţilor cu privire la „inadmisibilitatea” evenimentului.
Participanţilor li s-a cerut iniţial să poarte tricouri negre inscripţionate cu sloganul festivalului, „McLarin pentru Patrie”, dar Larin le-a cerut ulterior să evite purtarea tricourilor, temându-se că autorităţile ar putea interpreta evenimentul drept un miting neaprobat al partidului politic naţionalist „Patria”.
De asemenea, o instanţă de arbitraj rusă a ordonat producătorului lui Lindemann, Anar Reiband, să îi plătească lui Larin 10 milioane de ruble (100.000 de dolari) în cadrul unui proces separat. Larin a susţinut că Reiband a fost de acord să furnizeze servicii de publicitate în regiunea Tver, dar nu le-a livrat după ce a primit o plată în avans.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].