Femei în fotbal: Lidere puternice pe teren şi în afara lui – Programul Academiei Naţionale de Fotbal

Femei în fotbal: Lidere puternice pe teren şi în afara lui – Programul Academiei Naţionale de Fotbal

Academia Naţională de Fotbal (ANF) a deschis înscrierile pentru programul „Femei în fotbal: Lidere puternice pe teren şi în afara lui”, un proiect de leadership şi mentorat dedicat femeilor din fotbalul românesc, informează frf.ro.

Imaginea articolului Femei în fotbal: Lidere puternice pe teren şi în afara lui – Programul Academiei Naţionale de Fotbal

Femei în fotbal: Lidere puternice pe teren şi în afara lui – Programul Academiei Naţionale de Fotbal

Înscrierile sunt deschise până pe 29 noiembrie 2024, iar participarea este gratuită pentru 25 de participante selectate.

Proiectul este primul de acest gen în România şi vizează încurajarea femeilor din domeniul fotbalului să devină lidere încrezătoare şi eficiente. Acesta se adresează managerelor de cluburi, arbitrelor, jucătoarelor, antrenoarelor şi jurnalistelor, fiind structurat în trei etape care se vor desfăşura pe parcursul a şase luni.

Programul va începe cu un Atelier de Leadership de două zile, pe 5-6 decembrie, la Bucureşti, incluzând sesiuni interactive despre definirea stilurilor de leadership, gestionarea echilibrului personal şi profesional, construirea unui brand personal şi public speaking sau identificarea şi aplicarea valorilor personale în carieră.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].