Adrian Sârbu: DUMINICA ASTA DU-TE LA VOT ŞI PUNE ŞTAMPILA PE ALB, ADICĂ PE NICIUNUL, SĂ VADĂ CĂ EXIŞTI!
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI, atunci spune-mi şi mie pe cine să pun ştampila pentru Preşedinte şi Parlament.
Nu ştii.
Nici anul ăsta, buletinul de vot nu conţine opţiunea „NU VOTEZ CU NICIUNUL”.
Încă.
Până în ziua în care vom schimba buletinul şi legea electorală şi Constituţia.
Tu şi eu.
Dacă nu ţi-am spus-o, ţi-o repet.
Depinde de noi cât mai aşteptăm.
Prostiţi de impostorii doctori, secretizaţi în partide şi instituţii publice, pe banii noştri.
Pentru că ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI, ştii şi ce vei face la vot.
Iarna asta care vine în noiembrie.
Le-o dai în vot!
Adică mergi la secţie şi pui ştampila pe niciunul.
Pe albul paginii.
Acolo unde ar fi trebuit să fie scris „NU VOTEZ CU NICIUNUL”.
Aşa cum tu ai decis că ar trebui să arate buletinul de vot.
Contez pe TINE că nu o să mă dezamăgeşti şi nu o să TE dezamăgeşti.
Ştim că, până la referendumul pe care o să îl impunem prin voinţa noastră de a rescrie Constituţia, ei nu vor schimba nimic din guvernanţa şi guvernarea României.
Pentru că tu şi eu suntem pentru ei Niciunul.
Nimeni.
Ei au partidele şi bugetarii.
Parlamentul şi Guvernul.
Democrativa, Puterea lor, în ţara lor.
Ţara lor, nu şi a noastră.
În care noi suntem toleraţi atât timp cât le băgăm bani în buget.
Mulţi, tot mai mulţi.
Dacă nu ţi-am spus-o, ţi-o mai repet o dată.
Democrativa PSD – PNL există şi va exista şi după alegeri.
Când îşi vor împărţi Puterea.
Preşedinţia, serviciile, Parlamentul, Guvernul, justiţia, aşa-zisa presă.
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI, te întrebi: Ce o fi de capul lor?!
Vine iarna peste România noastră şi nu mai trece.
Sigur ştii şi răspunsul: Le-o dăm în vot!
Să vadă că existăm.
După, cât mai repede, Referendumul.
Constituţia României nu mai are răbdare.
Nici noi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].