Ciolacu: De ce să-mi dau demisia N-am ce lămuri. Vorbim de o călătorie a mea în zona privată
Întrebat, la Antena 3 CNN, despre faptul că i se cere demisia, Ciolacu a răspuns: „Să-mi dau demisia din ce anume sau de ce să-mi dau demisia? Eu nu înţeleg. Noi vorbim aici de, dacă ar fi o asemenea călătorie, vorbim de o călătorie a mea în zona privată. Pe banii privaţi ai mei, cu plăţi ale mele din contul personal. (…) Eu nu am văzut niciun document care să ateste că acel avion a fost închiriat de o companie anume. Nu am văzut. Eu sunt pus, în timpul unei campanii electorale, iarăşi, în faţa unei neputinţe a unor contracandidaţi, care tot fac apel unul la altul să se unească împotriva cuiva. Am văzut unde au dus aceste uniri împotriva cuiva timp de 20 de ani, mai ales în ultimul mandat al domnului Iohannis”.
Ciolacu s-a referit apoi la întrebările primite de preşedintele Iohannis, menţionând că acolo este vorba de bani publici: „Eu îmi aduc aminte că şi domnul Ciucă a fost întrebat de cheltuieli din bani publici în ceea ce priveşte reclama pentru cartea domniei sale. Am înţeles că acolo vorbim de vreo 2 milioane de euro din bani publici.
Adică şi din banii mei şi din banii dumneavoastră şi a celorlalţi români. Mi se cere demisia pentru o cheltuială din bani privaţi? Pentru o suspiciune? Eu cred că au uitat rostul unei campanie electorale”.
„Eu nu am fost nici cu un avion închiriat de Nordis. Eu toate călătoriile, toate concediile, ale mele şi ale familiei mele, toate mesele la restaurant mi le-am plătit singur sau ne-am plătit fiecare în funcţie de cât a consumat. N-am mers niciodată pe banii nimănui, în nicio călătorie, în niciun concediu, nici eu, nici vreun membru al familiei mele. Este o temă de campanie electorală. N-am ce lămuri. Ce-am făcut eu cu banii privaţi? Am cerut şi fiului meu şi la toată familia, am solicitat şi la bancă să mi se scoată toate extrasele de cont, o voi căuta şi eu în seara asta când ajung acasă. Toate facturile, toate chitanţele. Dar, repet, vorbim de viaţa mea privată. Noi vorbim acum de viaţa mea privată, de banii mei privaţi şi ai familiei mele. Eu vreau să văd facturile lui domnul Ciucă de la panourile de publicitate, la o carte privată. Eu vreau să văd cheltuielile din banii publici ale domnului Iohannis, cât au costat călătoriile. (…) Să iasă domnul Iohannis să spună ce a făcut dânsul în Africa, în călătoriile din Africa şi pe unde a fost”, a afirmat Ciolacu.
„Acum, fiind impotenţi politic, încearcă să mă atace pe mine. S-o facă. (…) Nici eu nu vin de la o şcoală de măicuţe ca să mă plâng. Ştiu jocul politic, înţeleg. La fiecare ieşire a mea în străinătate apare un articol”, spune premierul.
Marcel Ciolacu a susţinut că banii săi au fost controlaţi de ANI şi cere un alt control cu privire la plăţile şi la veniturile sale: „Alţii au cheltuit milioane de euro din banii publici şi acum îmi cer mie demisia. N-ar vrea ei să pună totuşi banii publici pe care i-au cheltuit în interese personale şi să-şi promoveze cărţi personale, să-i pună înapoi şi să-i dea statului român?”.
„Când nu ai proiecte şi soluţii pentru ţară, cel mai simplu e să ataci cu minciuni şi murdării. În asta s-a transformat campania electorală, într-un atac continuu la mine şi familia mea! Şi nu pot să nu mă gândesc cât rău am făcut familiei mele, cu toată această presiune continuă pusă pe fiecare membru al familiei! Ca să fie clar: nu am făcut niciodată ceva ilegal! I-am făcut un cadou fiului meu, plătit din banii mei, cu facturi şi chitanţe care dovedesc acest lucru. Şi mi-am plătit tot timpul vacanţele! Într-adevăr, cel care-mi cere retragerea acum, dl. Ciucă, a dat 4 milioane de euro pe propria carte, din bani publici! Şi a „uitat‟ să-i ceară socoteală protectorului său, dl. Iohannis, care – timp de 10 ani de zile – s-a plimbat nestingherit şi la secret cu avioane private, plătite din bani publici, prin vacanţe de lux în ţări exotice. Sunt sigur că românii vor să ştie ce va fi în viitor, încotro se îndreaptă această ţară şi ce soluţii are fiecare candidat pentru a face faţă provocărilor – în special economice, cu care se confruntă întreaga Europă”, a postat ulterior Marcel Ciolacu pe Facebook.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].