Ion Cristoiu: „Instalatorii” sunt, în limbaj CIA, cei care pun microfoane de ascultare secretă

Un capitol al cărţii Inside the CIA, semnată de Ronald Kessler la Pocket Books în 2012, se intitulează James Bond şi e dedicat în întregime lui Office of Technical Service, parte componentă a Directorate of Science & Technology, din CIA, care se ocupă cu gadgeturi, deghizări, înşelătorii, arme, scriere secretă şi otrăvuri. Titlul James Bond trimite la gadgeturile folosite în cărţile şi filmele cu agentul 007, surprinzătoare şi seducătoare prin inventivitatea presupusă a fi stat la baza lor. Un loc principal îl ocupă „dispozitivele de ultimă oră pentru instalaţii de ascultare”: „Cîteva sute de angajaţi CIA – incluzînd ingineri, fizicieni, ebenişti, meseriaşi în lemn, în piele – instalează microfoane sau creează compartimente secrete în orice, de la mobila de bucătărie la markerele de pe birou. De-a lungul anilor, ca să-şi ascundă dispozitivele, OTS a folosit filtre de ulei auto, casete video, fundurile false ale cutiilor cu unelte, trenuri de jucărie, baterii, brichete, capacele coşurilor, ursuleţi de pluş, table de şah, tablouri, portofele, statui, plite şi truse de toaletă.”

Instalarea dispozitivelor nu e la îndemnîna oricui. În Afacerea Watergate, declanşată în 17 iunie 1972, celor pătrunşi în sediul Partidului Democrat pentru a instala dispozitive de ascultare li s-a spus instalatori. Termenul a fost luat din jargonul CIA:

„OTS furnizează persoanele care le instalează – numiţi ofiţeri operatori audio – şi care sunt adesea asistaţi de către ofiţerii de la staţiile locale. Un astfel de «instalator» era un japonez american extrem de suplu care avea cam 1,45 m şi cîntărea doar 40 de kg. Se strecura prin conductele de aer pentru a planta dispozitive de interceptare a convorbirilor. «Instalatorii sînt tipi gata să se caţere pe un gard în miez de noapte. În cazul în care sînt prinşi, sînt în rahat pînă la gît. O misiunea poate dura şi 15 ore», declară un fost ofiţer OTS. «Nu este un lucru simplu de făcut. Trebuie să dea o gaură într-un perete şi să pună ceva acolo care să transmită ani de zile. Dacă ţinta vede că s-a lucrat acolo, poate deveni suspicios. Se poate să trebuiască să recimenteze peretele şi să potrivească vopseaua cu una străină veche de şase ani». «Este o treabă riscantă», spune fostul ofiţer. «Este greu de explicat de ce te afli în clădire, în miez de noapte, cu o geantă la tine». «Sînt instalator sanitar». «Ai greşit camera. Toaleta este dincolo».”

Instalării îi urmează transmisia semnalului, pentru a fi înregistrat. Şi aici intervine tehnica:

„Pentru a face ca dispozitivele de ascultare să fie dificil de detectat, OTS transmite uneori pe aceeaşi lungime de undă ca şi un post de radio sau de televiziune local. «Maschezi semnalul», afirmă un fost ofiţer. «Există modalităţi de a-l ascunde sub un semnal radio standard – 101,4 care difuzează melodii vechi. Se poate face asta. Deci semnalul meu este ascuns sub acel semnal. Este ceva tipic. Îl ascunzi sau îl împrăştii, încît este în eter pentru o perioadă scurtă de timp.» «Astăzi există o posibilitate scăzută de interceptare [LPI]», spune fostul ofiţer. «Numele jocului astăzi este spectru împrăştiat, care funcţionează pe o varietate de frecvenţe, astfel încît semnalul este dificil de detectat».”

Agentul CIA plecat în misiune trebuie să aibă o legendă de acoperire. Asta înseamnă documente false. OTS s-a gîndit şi la asta:

„OTS are propria sa tipografie secretă, la Sediul CIA, cu litere şi fonturi pentru cele mai multe limbi străine. Se poate produce hîrtie veche sau străină, precum şi permise de conducere şi certificate de naştere străine. «Dacă ai o tipografie, poţi face orice vrei», spune un fost ofiţer OTS, «dar există reguli privind ceea ce se poate face».”

La ce se referă ofiţerul?

La regulile privind documentele americane:

„Reglementările CIA interzic Agenţiei să producă documente false americane, cum ar fi paşapoarte, certificate de naştere, permise de conducere sau diplome universitare etc. Cu toate acestea, Agenţia poate tipări documente neoficiale mai puţin importante, cum ar fi permisele de bibliotecă sau cele de membru (într-o asociaţie). De asemenea, poate solicita un permis de conducere sau diplomă universitară în alb de la autoritatea emitentă şi, dacă se aprobă, va imprima propriile date pe acestea. «Te duci la o înaltă autoritate şi spui, eu sînt de la CIA, povesteşte un fost ofiţer. Îi arăţi actele şi-i spui ce vrei. Poate că vorbeşti cu directorul unei firme de autovehicule, apelînd la spiritul său patriotic pentru a face rost de un permis autentic necompletat pentru a ajuta la stabilirea identităţii unui agent sau ofiţer într-o operaţiune anume. Sau te duci la o universitate, pentru o diplomă universitară». «Pot face şi eu rost de o diplomă în alb? Dacă doriţi, vă voi spune, în general, cum o vom folosi şi pentru cine este eliberată. Acesta poate nu este numele su real, dar puteţi fi sigur că este pentru o cauză bună, în slujba noastră» (…). Armata furnizează în mod frecvent carduri de identificare pentru CIA, dar Departamentul de Stat arareori face acest lucru. Obţinerea unui paşaport SUA pe un alt nume necesită aprobări la nivel înalt şi se face foarte rar”.

Cînd documentele false sînt americane, pentru agentul trimis în misiune într-o altă ţară, apare problema verificării de către contraspionajul din ţara respectivă. CIA ţine cont de această realitate: „Dacă sînt necesare documente pentru a stabili «o legendă uşoară», adică o poveste de acoperire superficială, nu se iau măsuri pentru a se asigura că, dacă cineva sună la colegiu sau la firma de autovehicule, numele de pe document este înregistrat. Dar dacă este vorba de o operaţiune mult mai sensibilă, CIA va încerca să obţină cooperarea autorităţii emitente ca «o plasă de protecţie». În aceste cazuri, dacă cineva sună la firma de autovehicule, aceasta va spune că un permis a fost emis pentru o persoană al cărui nume CIA l-a imprimat pe permisul de conducere necompletat. În mod similar, un rector al unui colegiu poate fi de acord să spună că persoana apare că a absolvit colegiul, de obicei, doar pentru o lună sau două, cît timp are loc operaţiunea. «În cazul în care agentul va fi supus unui control, atunci doreşti să dai o adresă reală. Odinioară, aş fi spus orice, de ex. 32 Prince Avenue. Nu există aşa ceva. Astăzi, mai bine te asiguri că e reală. Alege o clădire mare de apartamente, dar nu pune numărul apartamentului», spune un fost ofiţer OTS. Agenţii (în jargon CIA, assets – n.n.) sînt adesea folosiţi pentru a proteja o identitate. Un anchetator solicită agentului să verifice presupusul loc de muncă. Agentul spune: «El este aici de 12 ani şi e unul dintre cei mai buni angajaţi ai noştri». De fapt, agentul nu l-ar recunoaşte nici dacă ar intra pe uşă”.

Potrivit cărţii Inside the CIA, fabricarea documentelor false străine nu e o problemă:

„În ceea ce priveşte falsificarea de documente străine, aici orice este posibil. OTS poate produce paşapoarte false ale altor ţări, certificate de naştere străine false şi permise de conducere străine false. Din moment ce ofiţerii CIA, în general, nu doresc să fie identificaţi ca fiind americani, acestea sînt documentele cele mai frecvent utilizate”.

The Good Shepherd, pelicula regizată de Robert de Niro în 2006, tradusă la noi sub titlul Agenţia secretă, un soi de cîntare a CIA, surprinde prin secvenţa în care cei din conducerea CIA petrec Crăciunul cu familiile lor, avînd chiar şi un Moş Crăciun de-al lor. La agenţii care sînt şi ei oameni s-a gîndit OTS:

„Nu în ultimul rînd, una dintre sarcinile OTS este fabricarea unor suveniruri sau gadget-uri pentru ofiţerii CIA care se retrag. Cînd William Baker a plecat din CIA, din funcţia de director al Biroului pentru Afaceri Publice, ca să devină director adjunct FBI al Diviziei penale, OTS a furnizat un costum Sherlock Holmes pe care William Webster i l-a oferit la petrecerea de rămas bun.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro