45 de activişti din Hong Kong, condamnaţi la închisoare pentru că au organizat alegeri neoficiale
Benny Tai, unul dintre liderii mişcării pentru democraţie, a primit cea mai aspră pedeapsă – zece ani de închisoare. El devenise simbolul protestelor în timpul „Mişcării Umbrela”, când mii de oameni au ieşit în stradă. Deşi avocaţii săi au argumentat că acţiunile sale erau permise de Legea fundamentală a oraşului, autorităţile l-au acuzat că se află în spatele unui plan de răsturnare a guvernului, relatează Sky News.
Joshua Wong, un alt activist cunoscut, a fost condamnat la peste patru ani de închisoare. Wong şi-a început activismul la doar 15 ani, când a organizat un protest masiv împotriva modificării programei şcolare. El a devenit apoi una dintre figurile centrale ale protestelor din 2019.
În 2019, aproximativ două milioane de oameni au protestat pe străzile din Hong Kong împotriva unei legi care ar fi permis extrădarea cetăţenilor în China continentală. Protestele au paralizat centrul financiar al oraşului. Deşi legea extrădării a fost abandonată, mişcarea a continuat să ceară libertăţi politice şi dreptul de a-şi alege proprii lideri.
Beijingul a catalogat protestele drept „revolte” şi a impus o nouă lege a securităţii naţionale.
Activiştii au fost arestaţi în 2021, fiind acuzaţi că au încercat să răstoarne guvernul prin organizarea unor alegeri primare neoficiale
Aceste condamnări marchează o nouă etapă în restrângerea libertăţilor democratice din Hong Kong, teritoriu care a trecut sub controlul Chinei în 1997, după ce a fost colonie britanică.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].