Salariul mediu net a crescut în octombrie şi a ajuns la 5268 lei. Care sunt cele mai bine plătite domenii
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11541 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3078 lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,3%.
Indicele câştigului salarial real a fost 107,3% în luna octombrie 2024 faţă de luna octombrie 2023.
Indicele câştigului salarial real a fost 100,2% în octombrie 2024 faţă de luna septembrie 2024.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna septembrie 2024.
În luna octombrie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 12,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, respectiv cu 10,2% în extracţia minereurilor metalifere
– între 3,5% şi 8,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor din tutun, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.
– între 2,0% şi 3,0% în fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de poştă şi de curier, alte activităţi extractive, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea echipamentelor electrice, transporturi aeriene, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările
de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 16,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 15,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
– între 2,0% şi 8,5% în industria metalurgică, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi pe apă, depozitare şi ctivităţi auxiliare pentru transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.
În sectorul bugetar, în luna octombrie 2024 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+3,0%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+0,8%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,2%).
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].