Bradul strămoşesc din Munţii Cindrelului, împodobit de drumeţi, vesteşte Crăciunul

Un grup vesel de drumeţi a luat calea muntelui pentru a recrea bradul strămoşesc.

În duminica de dinaintea Crăciunului, pe Cheile Cibinului a ajuns o duzină de turişti conduşi de Nicoleta Ocneriu, ghid al Programului „Anii Drumeţiei”, toţi mânaţi de gândul de a împodobi un brad de Crăciun, precum doar moşii şi strămoşii lor o mai făceau.

„Merele simbolizează sănătatea, prosperitatea şi fertilitatea, în timp ce nucile întruchipau bogăţia”, spune ghidul în timp ce scote din portbagajul maşinii un coş încărcat cu fructe. Dintr-o „straiţă” se ivesc covrigi, biscuiţi şi pâinici. „Acestea fac trimitere la abundenţă, la holdele de grâu care le îndestulau familiile atunci când erau pline de rod”, potrivit Consiliului Judeţean Sibiui.

Nu departe de locul de unde s-a format grupul de drumeţi de află „Paznicul Cibinului”, falnicul brad despre care se spune că ar avea o jumătate de secol petrecută pe stânca tare a Cindrelului, de unde veghează apele ce curg spre Gura Râului.

În fruntea grupului se află Ema şi Ioan, cei mai tineri drumeţi, de doar 4 şi 5 ani, urmaţi îndeaproape de Moş Crăciun, ce-i drept mai în vârstă, însă având acelaşi licăr de bucurie în ochi. Se râde mult, se bea ceai fierbinte şi parfumat, fiecare pas aducând grupul mai aproape de locul în care bradul va fi împodobit.

Poteca şerpuieşte printre fagi şi brazi, neaua proaspăt aşternută îngroşând covorul moale de frunze pe care drumeţii păşesc. Urme de căprioare, vulpi şi lupi întretaie din loc în loc poteca, amintind călătorilor că sunt doar musafiri în aceste păduri stăpânite de animale şi copaci înalţi.

Nu departe de culme, brazii dau roată unei poieniţe scăldate în soarele ce-şi arată dinţii din înaltul cerului. Aici, Ema şi Ioan aleg un brad demn să fie împodobit. Aproape instant, drumeţii încep să colinde. Podoabele sunt aşezate pe un ştergar ţesut, parcă pentru a-şi trage sufletul după urcuşul care a durat mai bine de o oră.

Rând pe rând, crengile se scutură de neaua albă, în loc primind mere colorate, nuci maronii sau vopsite în argintiu. Urmează covrigii, biscuiţii, pâinicile şi conurile. „Merele sunt din Slimnic, din acelea parfumate, iar nucile le am din satul copilăriei mele, Bucerdea Grânoasă, de lângă Blaj. Covrigii, biscuiţii şi pâinicile sunt din Sibiu, aşa că bradul nostru are podoabe ardeleneşti”, spune Nicoleta Ocneriu în timp ce drumeţii – colindători servesc prune uscate şi prăjituri de casă cu multă nucă.

La cei puţin peste doi metri ai săi, bradul de la marginea poieniţei prinde culoare şi strălucire. Fără să ştie, devine un simbol al credinţei strămoşeşti în renaşterea omului şi reînnoirea naturii, ambele trădând speranţa în viaţa veşnică.

Soarele face un pas înapoi iar câţiva nori pufoşi i se aştern în cale, privind parcă spre bradul împodobit.

Steluţe albe coboară lin peste pădure şi micul brad, desăvârşind truda drumeţilor. Podoabele se îmbracă, la rândul lor, cu mantie fină de diamante imaculate, care vor străluci în noaptea de Crăciun, vestind şi ele naşterea Domnului.

Acolo, în Munţii Cindrelului, aproape de poteca şerpuită care leagă Cheile Cibinului de Păltiniş, un brad a devenit o punte între noi şi înaintaşii noştri, mijlocindu-ne rugăciunile şi speranţa în mai bine.