MApN: Nicio confirmare a traversării spaţiului aerian românesc de către o rachetă rusească
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat printr-un comunicat că sistemele de supraveghere aeriană ale României, integrate în sistemul NATO, nu au detectat vreo rachetă rusească traversând spaţiul aerian naţional.
Informaţiile au apărut după ce autorităţile ucrainene au raportat că, în jurul orei 7:30, o rachetă a Federaţiei Ruse ar fi evoluat prin spaţiul aerian al Republicii Moldova şi, pentru aproximativ două minute, prin zona de nord a României, în proximitatea localităţii Darabani.
Sistemele de monitorizare ale României, împreună cu mijloacele suplimentare NATO, nu au confirmat acest incident. MApN a anunţat că structurile competente vor continua cercetările pentru clarificarea circumstanţelor.
Forţele şi mijloacele Serviciului de Luptă Poliţie Aeriană, sub comandă naţională şi NATO, rămân în alertă pentru protejarea spaţiului aerian al României şi al aliaţilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].