Războiul din Ucraina, ziua 1035. SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului / UE va produce 2 milioane de proiectile de artilerie în 2025 / NYT: Trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia a fost ideea lui Kim Jong-Un, nu a lui Putin
ISW. Rusia amână cucerirea unor oraşe importante pentru a avansa prin teritorii deschise
Comandanţii militari ai Rusiei au primit probabil noi sarcini din partea lui Vladimir Putin, concentrându-şi eforturile pe asigurarea câştigurilor teritoriale mai degrabă decât pe cucerirea oraşelor importante, scrie Institutul pentru Studiul Războiului.
Analiştii spun că este posibil ca Putin să fi instruit comandanţii militari să amâne capturarea oraşului strategic Pokrovsk, concentrându-se în schimb pe avansarea prin câmpuri deschise şi oraşe mici. Trupele ruse se află acum la 10 kilometri de graniţa administrativă dintre regiunile Doneţk şi Dnipropetrovsk.
Italia va prelungi livrările de război către Ucraina până la sfârşitul anului 2025
Cabinetul italian a adoptat o lege care îi permite să continue să furnizeze Ucrainei „mijloace, materiale şi echipamente” pentru a-şi susţine războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului 2025, se arată într-un comunicat al guvernului citat de Sky News.
Roma a aprobat 10 pachete de ajutor militar pentru Ucraina de la debutul invaziei ruseşti.
Zelenski: Fico a refuzat oferta de compensare pentru pierderile cauzate de tranzitul gazului rusesc
Volodimir Zelenski afirmă că prim-ministrul slovac Robert Fico a respins o ofertă de compensare din partea Kievului pentru pierderile rezultate în urma expirării unui acord privind tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina, notează Sky News.
Zelenski a declarat că nu va reînnoi un acord de dinainte de război cu Rusia, care permite gazului natural al Moscovei să treacă prin Ucraina şi să ajungă în alte ţări UE, precum Slovacia.
„I-am făcut o ofertă pentru o posibilă compensare pentru slovaci… pentru pierderile cauzate de tranzitul rusesc şi pentru alternative de tranzit”, a declarat Zelenski în discursul său de seară.
UE va produce 2 milioane de proiectile de artilerie în 2025
Uniunea Europeană ar trebui să producă aproximativ două milioane de obuze de artilerie în 2025, a declarat Andrius Kubilius, noul comisar european pentru apărare şi spaţiu, potrivit Kyiv Independent.
Răspunzând preocupărilor legate de faptul dacă Europa are suficientă capacitate de producţie pentru a spori sprijinul militar pentru Ucraina, Kubilius a declarat că doar 20-25% din armele furnizate de UE sunt produse în cadrul blocului, restul fiind achiziţionate din surse externe.
Kubilius a subliniat că creşterea producţiei de arme în UE depinde de comenzile din partea guvernelor europene, care în prezent sunt insuficiente. Fără contracte pe termen lung cu producătorii de apărare, a avertizat el, este puţin probabil ca Europa să crească producţia de arme şi muniţii pentru Ucraina în următorii ani.
Oficial ucrainean: SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului
SUA intenţionează să impună sancţiuni suplimentare asupra petrolului rusesc până la sfârşitul anului, vizând în special aşa-numita „flotă fantomă” a Rusiei, a declarat luni Vladyslav Vlasiuk, comisarul pentru sancţiuni al preşedintelui ucrainean.
Peste 100 de petroliere care fac parte din flota fantomă a Rusiei, menită să eludeze sancţiunile, se aşteaptă să fie afectate, a declarat Vlasiuk.
„Există aşteptări mari de la acest pachet”, a declarat Vlasiuk pentru Suspilne ca răspuns la sancţiunile anticipate. „Acest lucru va influenţa în mod semnificativ dorinţa contrapărţilor de a lucra cu furnizorii ruşi”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].