Mijlocaşul brazilian Oscar se întoarce la Sao Paulo
Fostul mijlocaş al echipei Chelsea, Oscar, se va întoarce la fostul său club, Sao Paulo, cu un contract pe trei ani, a anunţat gruparea braziliană din Serie A, potrivit Reuters.
Sursa foto: Facebook / São Paulo FC
Oscar, care a jucat 48 de meciuri pentru echipa naţională a Braziliei între 2011 şi 2016, a petrecut ultimele opt sezoane la Shanghai Port, câştigând de trei ori titlul în Superliga chineză.
„Sunt fericit să mă întorc în Brazilia şi să pot juca pentru Sao Paulo, care este clubul unde am început, unde mi-am făcut baza şi unde am crescut”, a declarat Oscar, în vârstă de 33 de ani, într-un comunicat.
Oscar a marcat 38 de goluri în 203 apariţii pentru Chelsea şi a ridicat trofeele Premier League, Cupa Ligii şi Europa League în cei patru ani şi jumătate de carieră.
El şi-a început cariera profesionistă la Sao Paulo în 2008 şi a ajuns la Internacional în 2010, o mutare care a dus la o lungă dispută contractuală între cele două cluburi braziliene.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO