Vineri va avea loc prima audiere în cazul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, pus sub acuzare de parlament
După punerea sub acuzare la 14 decembrie, puterile prezidenţiale ale lui Yoon sunt suspendate, dar acesta rămâne în funcţie, păstrându-şi imunitatea faţă de majoritatea acuzaţiilor, cu excepţia insurecţiei sau trădării. Prim-ministrul Han Duck-soo, numit de Yoon, este preşedinte interimar.
Curtea Constituţională trebuie să decidă în termen de 180 de zile dacă îl demite pe Yoon din funcţie sau respinge punerea sub acuzare şi îi restabileşte puterile.
În cazul în care Curtea îl revocă din funcţie pe Yoon sau acesta demisionează, trebuie organizate alegeri prezidenţiale în termen de 60 de zile.
Curtea urmează să organizeze vineri prima audiere pregătitoare.
Conform Constituţiei Coreei de Sud, şase judecători trebuie să fie de acord pentru a destitui un preşedinte pus sub acuzare. Curtea Constituţională, formată din nouă membri, are în prezent trei posturi vacante, astfel încât actualii judecători ar trebui să voteze în unanimitate pentru demiterea lui Yoon.
Cele trei locuri vacante sunt alocate parlamentului pentru a fi ocupate. Principalul partid de opoziţie, Partidul Democrat, care deţine majoritatea în parlament, încearcă să ocupe posturile vacante.
La singura destituire anterioară a preşedintelui Coreei de Sud prin punere sub acuzare, instanţa a avut nevoie de trei luni pentru a o destitui pe Park în 2017.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].