Probleme mari la Wizz Air: 40 de avioane vor fi imobilizate la sol până în 2026 din cauza unor probleme cu motoarele
Compania aeriană low-cost din Ungaria a menţionat că Pratt & Whitney va oferi sprijin comercial, inclusiv asistenţă operaţională şi un pachet de compensaţii pentru costurile directe generate de aeronavele imobilizate, până la sfârşitul anului 2026.
Wizz Air, cu sediul la Budapesta şi care operează exclusiv cu aeronave Airbus, s-a confruntat cu provocări suplimentare după ce Pratt & Whitney a anunţat în 2023 că va fi necesar să fie scoase de pe avioanele Airbus peste 1.000 de motoare pentru inspecţii de verificare a fisurilor microscopice.
În septembrie 2023, Wizz Air estimase o posibilă reducere a capacităţii de operare cu 10% în a doua jumătate a anului fiscal 2024, din cauza inspecţiei turbomotoarelor Pratt & Whitney.
În luna noiembrie a acestui an, compania a raportat o scădere semnificativă a profitului din prima jumătate a anului, invocând problemele continue legate de inspecţiile motoarelor, care au dus la imobilizarea aeronavelor Airbus, dar şi impactul conflictelor din Orientul Mijlociu.
Wizz Air a precizat că se aşteaptă la o revenire pe creştere, prin livrarea a 50 de noi aeronave Airbus A321NEO şi printr-o creştere a capacităţii locurilor cu aproximativ 20% până în 2026.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].