Finlanda recuperează ancora pierdută în ancheta privind cablurile din Marea Baltică

Finlanda recuperează ancora pierdută în ancheta privind cablurile din Marea Baltică

Luna trecută, Finlanda a reţinut nava-cisternă Eagle S, care transporta petrol rusesc, suspectând că aceasta a avariat cablul electric Estlink 2 dintre Finlanda şi Estonia şi patru cabluri de telecomunicaţii prin târârea ancorei pe fundul mării.

„Locul în care a fost găsită ancora se află pe traseul urmat de Eagle S … spre capătul vestic al urmelor de târâre de pe fundul mării”, a precizat Biroul Naţional de Investigaţii din Finlanda (NBI) într-un comunicat.

Avocatul companiei Caravella LLC FZ din Emiratele Arabe Unite, proprietarul navei, a acuzat Finlanda că a „deturnat” nava şi a cerut eliberarea acesteia, cerere respinsă de instanţă vinerea trecută.

Fotografiile recente ale navei Eagle S arată că aceasta nu mai avea ancora de pe partea babord.

Naţiunile din zona Mării Baltice sunt în stare de alertă după o serie de incidente care au afectat cabluri de energie, telecomunicaţii şi conducte de gaz de la începutul războiului din Ucraina în 2022.

Alianţa NATO a anunţat că îşi va consolida prezenţa în regiune. Autorităţile finlandeze au recuperat ancora cu ajutorul pazei de coastă, forţelor de apărare finlandeze şi a marinei suedeze.

„Descoperirea va contribui la progresul investigaţiei penale şi face obiectul unei analize criminalistice”, a declarat Risto Lohi, superintendent al NBI.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].