Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Această intenţie a fost anunţată de Trump în cadrul unei conferinţe de presă, atunci când a fost întrebat dacă poate asigura lumea că nu va folosi coerciţia militară sau economică în încercarea sa de a obţine controlul Canalului Panama şi al Groenlandei, relatează Reuters.
„Nu, nu vă pot asigura cu privire la niciunul dintre cele două. Dar pot spune următorul lucru: avem nevoie de ele pentru securitate economică”, a afirmat Trump.
Cu această ocazie, Trump a reiterat interesul de a face din Canada un stat american şi a criticat cheltuielile americane pentru bunurile canadiene şi sprijinul militar pentru Canada.
În plus, Trump a sugerat că va impune tarife Danemarcei dacă aceasta va rezista ofertei sale de a cumpăra Groenlanda, despre care a spus că este vitală pentru securitatea naţională a SUA. În replică, Danemarca a declarat că Groenlanda nu este de vânzare.
Canalul Panama a fost construit în mare parte de către americani, aceştia administrând teritoriul din jurul pasajului timp de decenii. Ei au predat controlul asupra canalului în 1999, după o perioadă de administrare comună cu panamezii.
Calea navigabilă, care permite trecerea a până la 14.000 de nave pe an, reprezintă 2,5% din comerţul maritim global. Calea este esenţială pentru importurile de maşini şi bunuri comerciale din SUA, dar şi pentru exporturile de mărfuri din SUA, inclusiv gaze naturale lichefiate.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].