Romgaz se pregăteşte să devină furnizor de gaze naturale. Burduja: Prefer să depindă alţii de noi
Ministerul Energiei salută iniţiativa Romgaz de a-şi extinde activitatea pentru a furniza gaze naturale către clienţii casnici şi non-casnici.
„Această decizie vine într-un moment esenţial pentru ţara noastră, într-un context regional dificil, dar şi cu oportunităţi pe măsură. Publicarea pe platforma SEAP a caietului de sarcini pentru achiziţia unui soft modular, dedicat gestionării unui număr mare de clienţi, este primul pas dintr-un plan amplu care va susţine furnizarea de gaze naturale în România, în condiţii de siguranţă şi la preţuri competitive pentru consumatori”, transmite Ministerul Energiei.
Proiectul va asigura accesul unui număr cât mai mare de români la gaze naturale furnizate în regim concurenţial, consolidând securitatea energetică a ţării noastre.
„Romgaz face un pas curajos spre piaţa de furnizare, aşa cum am anunţat încă de anul trecut. Este o nouă promisiune îndeplinită şi felicit managementul companiei pentru asumarea acestui proiect strategic. Prin această iniţiativă, compania îşi extinde orizonturile şi reconfirmă că energia ţării noastre trebuie să fie sigură şi accesibilă pentru toţi românii şi companiile româneşti. Romgaz va deveni astfel a doua mare companie din portofoliul Ministerului Energiei care intră pe piaţa românească de furnizare, după Hidroelectrica. Suntem hotărâţi să transformăm acest proiect esenţial într-un pilon de competitivitate pe piaţa de furnizare, stabilitate economică şi socială. Am dat mandat ambelor companii — şi nu numai — să îşi extindă operaţiunile din zona de furnizare şi pe alte pieţe din regiune, pe termen mediu, după validarea unor rezultate pozitive pe piaţa locală. Prefer să depindă alţii de noi decât să depindem noi de alţii. Dar nu ne oprim aici! Urmărim ca Romgaz şi alte companii de stat să integreze, odată cu operaţionalizarea cloudului guvernamental şi al CRISCE, soluţii de inteligenţă artificială pentru optimizarea consumului şi reducerea pierderilor de gaze naturale. Vom implementa, în viitorul apropiat, şi un sistem complet digitalizat de monitorizare a reţelei, făcând din România un model de inovare şi eficienţă în Europa Centrală şi de Est. Pregătim, în paralel, şi o serie de modificări legislative pentru a încuraja sistemele de tipul demand side management şi demand response, inclusiv tarife diferenţiate pentru a susţine echilibrarea cererii şi ofertei de energie la preţurile cele mai bune pentru clienţi”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Dacă procedurile de achiziţie şi implementare se vor desfăşura conform graficului stabilit, primele oferte destinate consumatorilor casnici şi non-casnici mici vor fi disponibile în anul 2025. Totodată, acest proiect va contribui la digitalizarea sectorului energetic, pregătindu-l pentru provocările viitorului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].