ZF: Cine sunt cei care nu vor avea niciodată o problemă în a găsi un loc de muncă în ciuda incertitudinilor şi crizelor VIDEO
Cu toate acestea, potrivit lui Marius Opriş, partenerul companiei de training şi consultanţă Ascendis, angajaţii specializaţi, cei cu aptitudini esenţiale pentru companii şi deci foarte căutate, nu vor avea probleme în ceea ce priveşte găsirea unui job sau în privinţa salariilor.
„Unde mă aştept într-adevăr la scăderi este zona de IT, dar nu pe zona de specialişti pe care se bate toată lumea, ci toată pleiada de alţi oameni din industria de IT. Chiar vorbeam cu un antreprenor care spunea că a venit momentul adevărului pentru industria de IT”
Pentru companiile din alte domenii exceptând IT-ul, 2024 a fost un an foarte bun. Marius Opriş este de părere că domenii precum cel farmaceutic a prosperat în anul ce tocmai a trecut. Aici au început să apară tot mai mulţi antreprenori care se dezvoltă puternic şi rapid, care fac bani şi care pot impulsiona economia.
„2024 a fost un an foarte bun. Un exemplu este industria farmaceutică, unde s-au făcut foarte mulţi bani. Banii ăştia pot fi puşi la lucru. Am cunoscut antreprenori români care au 100-200 de farmacii pe care i-am văzut plecând de la o farmacie. Noi privim cu îngrijorare anul 2025, dar şi cu optimism”, a mai spus Marius Opriş, partener Ascendis, la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].