Ion Cristoiu: Pînda reciprocă dintre Stalin şi Hitler

Chiar dacă avînd formula unui taifas între cel ce a fost braţul drept a lui Stalin şi admiratorul său, Felix Ciuev, Conversaţiile cu Molotov (traduse la Corint în 2017, după „Molotov Remembers: Inside Kremlin Politics , 2007) pot fi considerate un volum de memorii ale celui intrat în istorie ca semnatar al Pactului cu Ribbentrop. Un capitol semnificativ al discuţiei şi acordate raporturilor sovieto-germane din 1940-1941, adică exact din perioada cînd cele două imperii îşi împărţeau Europa. Smulse cu forcepsul, pentru că Molotov, bolşevic pînă-n măduva oasilor, ştie să-şi ţină în frîu impresiile, amintirile despre anii respective reliefează două puteri pîndindu-se reciproc. 1945, propaganda comunistă a depus eforturi supraomeneşti pentru a ne înfăţişa o Uniune Sovietică de treabă, văzu-şi de muncă ei pasnică, lovită pe la spate de mişelia hitleristă.

La o asemenea imagine se lucra cu toate uneltele.

Şi cu cele grosolane, tipice învăţămîntului politico-ideologic, dar şi cu cele subtile, aparţinînd istoricilor. Printre cele subtile se numără şi intoxicarea opiniei publice mondiale cu documente menite la înfăţişarea pe Stalin luat prin surprinderea atacului german. Cu o asemenea formulă sa riscat enorm. Riscul de a pune la îndoială genialitate stăpînului de la Kremlin, denunţat de Hruşciov ca o prostănac tras pe sfoară de şiretul Hitler. Deşi pus la curent cu iminenţa unei invazii germane, Stalin n-ar fi dat crezare argumentelor aduse de alţii, inclusiv telegramelor expediate, de la Tokyo, de super spionul Sorge, convins de sinceritatea lui Hitler. Memoriile lui Molotov contrazic această imagine de nătărău, intens cultivată mai ales de Hruşciov în campania pentru compromiterea „tătucului“ în ochii ruşilor. Fostul colaborator al dictatorului, Viaceslav Molotov, arată limpede că Stalin nu-şi făcea nici o iluzie în ceea ce-l priveşte pe Hitler. Că, în nici o clipă, Iosif Djugaşvili na crezut în prietenia sovieto-germană. Dimpotrivă, aşa cum se vede şi din Conversaţiile cu Molotov , Rusia nu numai că se aşteaptă la un atac dinspre Berlin, dar, mai mult, se gîndea cum să mai smulgă nemţilor sau halcă din trupul numit Europa.

Cum se explică atunci manifestările de bunăvoinţă faţă de Germania? Cum se explică obsesia Kremlinului, din această activitate, de a bate monedă pe tema prieteniei dintre nemţi şi ruşi? Molotov dă un răspuns simplu – nevoia de a întîrzia cît mai mult posibil declanşarea conflictului, de a dobîndi un răgaz cît mai mare pentru a se putea înarma :

„Noi am făcut totul pentru a întîrzia izbucnirii războiului. Şi am reuşit să căpătăm un răgaz de-un an şi zece luni. Bineînţeles, că ar fi fost nevoie de mai mult. Înainte de război, Stalin estima că nu vom fi capabili să-i înfruntăm pe nemţi de la egal la egal înainte de 1943 (…). În linii mari, eram siguri că războiul va avea loc, că era dificil, imposibil de al evita. L-am amînat cu un an şi zece luni. Dacă Hitler ne-ar fi atacat cu şase luni mai devreme, în condiţiile de atunci, ar fi fost extrem de primejdios. Era imposibil să ne pregătim într-o manieră prea vizibilă (…). Aveam nevoie să întîrziem atacul german, iată raţiunea pentru care ne străduiam să avem cu ei relaţii economice (…). La capitolul prevenirea războiului, totul a fost aruncat în joc pentru a nu da nemţilor un pretext de atac“ .

Interlocutorul îl stîrneşte pe Molotov:

„Se scrie azi că Stalin a avut încredere în Hitler, că prin Pactul din 1939 Hitler la înşelat pe Stalin, ia adormit vigilenţa“. Molotov se prăpădeşte de rîs: „Un Stalin naiv!, exclamă Molotov. Nu, Stalin înţelegea perfectă şi corectă afacerea. Stalin, încredere în Hitler? El, care nu se încrede în nimeni?!“ .

Stalin nu se lăsase o clipă tras pe sfoară de Hitler. El nu acorda pic de încredere cu nemţii. Juca însă comedia extraordinară a celui înşelat. Şi-n acest timp se înarmă, se înarmă contracronometru:

„N-am suprimat noi ziua de şapte ore cu doi ani înainte de război? N-am interzis noi muncitorilor care caută un loc de muncă mai bun să-şi schime întreprinderile? (…). N-am creat noi unităţi militare, echipate cu tancuri, cu avioane? îi biciuiam pe constructori: «mai repede, mai repede!»“ .

La rîndu-i, Hitler îi surîdea lui Stalin. Şi în tot acest timp punea la punct ciomagul pe care-l ţinea la spate. Stalin răspunde şi el cu surîsuri. Pregătindu-se, la rîndu-i, să-i dea una. Teatrul stalinist viza însă ceva în plus. Rusia a evitat pe cît posibil să se înarmeze pe faţă nu numai pentru a adormi Germania. Ea paria şi pe imensul avantaj pe care urma să-l aducă ipostaza de victimă. Dialogul atrage, în chip inevitabil, celebrul comunicat al Agenţiei TASS din 13 iunie 1941, cu nouă zile înaintea atacului nemţesc, prin care guvernul sovietic dezminte existenţa unei tensiuni germano-sovietice. Molotov polemizează cu cei ce au asta drept un semn de naivitate:

„Nu, nu e vorba de naivitate, ci de o viclenie diplomatică, politică“ .

Scopul acestei şmecherii?

Cel al comediei jucate pînă atunci de Stalin. De a se putea înfăţişa lumii ca o victimă a agresiunii hitleriste:

„Finalmente, la 22 iunie, Hitler a apărut în ochii întregii lumi ca agresor. Şi noi ne-am regăsit cu aliaţii“ .

Nu fără cinism, Molotov dezvăluie ceva din jocul perfid al Moscovei înaintea loviturii din 22 iunie 1941. Stalin sa străduit din răsputeri să lase impresia unei Rusii atacate mişeleşte.

NOTĂ : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro